Paşti cu bune şi cu rele. Aşa au petrecut oltenii. Dacă în mai multe localităţi din Dolj s-au jucat tradiţionalele hore de pomană sau s-au sărbătorit zilele comunelor, în alte părţi, oamenii şi-au petrecut Paştele sub ape. În Olt, în patru comune au fost inundate câteva sute de gospodării, iar o persoană şi-a pierdut viaţa.
A doua zi de Paşti a fost prilej de pomenire a morţilor în mai multe localităţi din Dolj. “Hora de pomană” care se joacă în amintirea tinerilor dispăruţi s-a ţinut de la un capăt la altul al judeţului. La Celaru, La Galicea Mare sau la Cetate, oamenii s-au prins de mână, femeile au împărţit colaci, aşa cum cere tradiţia.
Este în memoria tinerilor care au murit, tineri care nu au mai apucat să se căsătorească. La noi, la Galicea Mare, am preluat acest obicei de câţiva ani, şi vrem să devină unul tradiţional. Am observat însă că oamenii împart şi pentru alţi morţi, aşa că o să fie o zi de pomenire.
Ne-a declarat primarul de la Galicea Mare, Florel Catană
Manifestări similare au mai avut loc la Cetate, Giubega, Perişor, Siliştea Crucii sau Celaru. La Unirea, tot în Dolj, a fost însă sărbătoare în toată regula. Asta pentru că în a doua zi de Paşti, localnicii serbează ziua comunei. Printre invitaţi s-au numărat şi reprezentanţi ai PSD Dolj, în frunte cu preşedintele partidului, Claudiu Manda, care este şi deputat al comunei.
Am fost întotdeauna aproape de aceşti oameni minunaţi, pentru că de 10 ani sunt reprezentantul lor în Parlamentul României. Am ajutat această comunitate în tot acest timp.
Ne-a declarat preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda
Claudiu Manda a mers luni şi la Cerăt, unde edilul Ionuţ Barbu a organizat o horă a satului.
Ne-am bucurat să îi avem prezenţi în comuna noastră, a doua zi după Paşte, pe preşedintele PSD Dolj Claudiu Manda şi pe o parte a colegilor din Biroul Pemanent Jundeţean. Eu cred că a fost o sărbătoare reuşită, la care au participat foarte mulţi locuitori ai comunei Cerăt. Le mulţumesc invitaţilor pentru prezenţă şi în aceeaşi măsură locuitorilor din Cerăt, le doresc să fie sănătoşi şi îi asigur de tot sprijinul nostru.
A declarat primarul comunei Cerăt, Ionuţ Barbu
Claudiu Manda a ajuns luni şi la Ciupercenii Vechi. Pe parcursul vizitelor a fost însoţit de deputatul Cosmin Enea, vicepreşedinţii Cosmin Vasile, Mihai Neaţu, Alina Tănăsescu, Daniela Tarniţă şi Florinel Stancu.
Dacă doljenii au avut timp să petreacă sau să îşi cinstească morţii, în Olt oamenii au luat lumina Învierii în lacrimi. În patru localităţi, Movileni, Şerbăneşti, Valea Mare şi Schitu, sute de gospodării au fost inundate iar oamenii şi-au părăsit casele, plecând prin vecini. La Poboru, un bătrân de 80 de ani şi-a pierdut viaţa, fiind luat de viitură.
Bilanţul indunaţiilor care au lovit România de Paşti, este unul sumbru: patru oameni au murit şi mai mulţi sunt de negăsit. 35 de localităţi erau şi ieri inundate. Unul dintre cei care şi-au pierdut viaţa este un copil de numai 13 ani din Argeş.