Funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile de stat care dețin și mandate de consilieri locali sau județeni trebuie să aleagă până la sfârșitul zilei de astăzi între funcția deținută și mandatul public, în urma modificărilor aduse Codului administrativ prin Monitorul Oficial.
Mai mulţi consilieri locali şi judeţeni, angajaţi la instituţii de stat, trebuie ca până la finalul zilei de astăzi să aleagă între demnitatea publică şi funcţia pe care o ocupă. Codul administrativ a fost modificat, la începutul lunii august, iar un nou articol a schimbat regulile privind incompatibilităţile funcţionarilor publici.
Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2026 și intrată în vigoare la 9 august 2026, a modificat art. 550 din Codul administrativ. Noul art. 550 alin. (6) prevede că regulile privind incompatibilitățile funcționarilor publici, cuprinse în art. 94-97 din Legea nr. 161/2003, se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.
Situațiile vizate de noile reglementări
Sunt vizate, în principal, persoanele care îndeplinesc simultan următoarele două condiții: au mandat de consilier local sau consilier județean și sunt angajate cu contract individual de muncă într-o autoritate sau instituție publică: primărie, consiliu județean, minister, agenție, serviciu public ori altă instituție administrativă.
Aceste persoane nu mai pot continua simultan activitatea profesională și exercitarea mandatului. Ele trebuie să aleagă între mandatul de consilier sau funcţia publică.
Excepții și proceduri legale
Cadrele didactice sunt exceptate expres prin art. 209 alin. (3) din Codul administrativ, care prevede că „sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice”. Excepția este susținută și de art. 96 din Legea nr. 161/2003, aplicabil personalului contractual prin noul art. 550 alin. (6). Prin urmare, profesorii pot continua activitatea didactică și pot exercita mandatul de consilier local sau județean, fără suspendarea contractului de muncă.
Aceeași excepție se aplică cercetătorilor științifici și persoanelor care desfășoară activități în domeniul creației literar-artistice. Excepția nu se aplică automat personalului administrativ, tehnic sau auxiliar din unitățile de învățământ. Nu intră automat în această situație toate persoanele plătite din fonduri publice. Personalul suport, personalul cu statut special și angajații companiilor de stat trebuie analizați separat, în funcție de postul ocupat și de legislația specială aplicabilă.
Noul art. 553² alin. (2) lit. l) din Codul administrativ acordă un termen de 15 zile calendaristice pentru efectuarea demersurilor necesare încetării incompatibilității. Termen-limită este azi 25 august 2026, inclusiv. Persoanele vizate trebuie să depună imediat la angajator o notificare sau cerere scrisă și înregistrată prin care solicită suspendarea contractului individual de muncă. Din 26 august 2026, lipsa unui asemenea demers poate constitui abatere disciplinară și poate conduce la o evaluare a incompatibilității de către Agenția Națională de Integritate.


