Conducerea Secţiei Fotbal a Clubului Sportiv Municipal Slatina este acuzată că pariază pe meciuri la diverse case de pariuri. În schemă ar fi implicaţi preşedintele Sebastian Noaţă şi mai mulţi jucători ai echipei. Acacuzaţiile au fost lansate de preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Partidul Social Democrat, prin consilierii pe care îi are în Consiliul Local Slatina, susţine proiectele de dezvoltare a localităţii. Au fost mai multe proiecte de investiţii pe care consilierii noștri le-au votat. Ele au fost prezentate într-un mod transparent cu care am fost de acord şi bineînţeles că le-am votat. În ceea ce priveşte rectificarea bugetului Primăriei Slatina, nu ne-au fost prezentate o serie de date, nu ne-au fost puse la dispoziţie, încercând pe repede înainte să treacă şi să ne ascundă o serie de scamatorii. Multe dintre ele sunt legate de bugetul CSM Slatina, unde celebrul interlop Sebi Noaţă își aştepta banii. Că el e unul dintre principalii beneficiari ai acestor bani de la CSM Slatina”, a declarat Marius Oprescu.
Preşedintele CJ Olt a adăugat că CSM Slatina şi Sebastian Noaţă au fost subiectul mai multor anchete derulate de Federația Română de Fotbal referitoare la meciuri trucate pentru obținerea de câștiguri la pariuri.
„Cu pariuri sportive trucate, cu astfel de lucruri se ocupă. Au existat destule anchete privind faptul că anumiţi jucători de la CSM Slatina împreună cu Sebi Noaţă au jucat la pariuri. Au existat anchete, inclusiv ale Federației”, a mai spus Oprescu.
Bugetul uriaș al clubului și reacția primarului
Actualul primar, Mario De Mezzo, a recunoscut în şedința consiliului local că bugetul Clubului Sportiv Municipal Slatina depășește 11.000.000 de euro, o sumă calificată drept o adevărată gaură neagră pentru bugetul local. Edilul a fost chestionat de profesorul Marius Perianu privind scăderea fondurilor destinate educației.
„Ca să egalăm bugetul, sunt două soluţii… ca să fie acelaşi buget şi la sport şi la educaţie, să avem acelaşi buget! Sunt două soluţii: punem lacătul pe oraş sau închidem sportul! Pentru că sportul consumă… cât, Octavian? 6-7 milioane de euro? Aproximativ… 10 milioane de euro, haide 11 milioane de euro”, a explicat De Mezzo.


