Alexandru Nazare anunță un raport privind situația financiară

Delia Pătru
Alexandru Nazare anunță un raport privind situația financiară
Alexandru Nazare anunță un raport privind situația financiară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pregătește un raport detaliat privind situația financiară a țării, ca răspuns la solicitarea PSD. Acesta subliniază că datele curente legate de execuția bugetară cash și arierate sunt deja publice pe site-ul instituției.

Alexandru Nazare pregătește clarificări pentru PSD

„Noi, Ministerul Finanţelor, publicăm foarte multe raportări în mod curent. Tocmai am publicat raportul privind execuţia bugetară din luna septembrie, s-a publicat pe 26 septembrie. Toate detaliile legate de execuţia bugetului cash, aşa cum le publicăm, le regăsiţi în execuţia bugetară deja publicată. De asemenea, publicăm rapoartele cu arieratele. Publicăm în curând raportul asupra evoluţiei economiei în semestrul 1. În privinţa tipului de raport despre care – şi ca şi completare nu avem lucruri de adăugat peste ceea ce deja am prezentat în raportul deja prezent pe site-ul Ministerului privind execuţia bugetară – dar este legitimă şi e normală solicitarea de a veni cu clarificări pe alte aspecte legate de bugetul de stat şi vom pregăti noi, Ministerul Finanţelor, un raport pe această temă”, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, potrivit news.ro

El a precizat că nu este nicio problemă şi este în lucru acel raport, în paralel cu munca pe care au dus-o pentru a finaliza rectificarea.

„Deci vom prezenta acest raport în cel mai scurt timp”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Alexandru Nazare anunță un raport privind situația financiară
Alexandru Nazare anunță un raport privind situația financiară

Cum sunt evaluate țintele de deficit ale României

Nazare a mai explicat că Ministerul Finanţelor este judecat de către Comisie, de către finanţator şi de către agenţiile de rating pe ţinte anuale.

„Aceste ţinte anuale, finale, se publică pe 25 ianuarie, ţinta pentru deficitul cash, şi în aprilie, ţinta semidefinitivă pentru deficitul ESA. Şi în octombrie 2027, ţinta finală pentru deficitul ESA. Evident că ţintele trimestriale sunt instrumente de lucru, le urmărim, dar ele sunt provizorii şi pot fi schimbate la fiecare updatare a datelor de către Eurostat. Deci da, am văzut ţintele trimestriale, ţinem cont de ele”, a menţionat Alexandru Nazare.

Calendarul investițiilor din anul 2026

Ministrul a mai spus că e normal ca într-un an complet atipic, 2026, în care toate investiţiile s-au concentrat în trimestrele 2 şi 3, să avem o reflectare a acestor investiţii şi pe ESA, pentru că nu mai avem acelaşi calendar al plăţilor ca într-un an obişnuit când ele erau concentrate în trimestrul 4, dar trebuie să fim foarte atenţi, să ştim ce comparăm.

„Să comparăm lucruri comparabile, ţinte anuale, nu ţinte trimestriale provizorii cu ţinte anuale definitive. Deci e foarte importantă această precizare”, a subliniat Nazare.

Ce spune ministrul despre „gaura” de 40 de miliarde de lei

Ministrul Finanţelor a fost întrebat şi dacă este reală gaura de 40 de miliarde de lei despre care vorbeşte PSD şi dacă sunt datorii şi facturi neplătite în această valoare.

„Dacă aş începe acum să intru în detaliile raportului, s-ar pierde surpriza raportului. În momentul de faţă, toate datele pe care le avem sunt publicate în execuţia despre care am vorbit mai devreme, care este pe site-ul ministerului”, a răspuns Nazare.

Citește și: Alexandru Nazare nu exclude noi creșteri de taxe în 2027

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol