marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Asociația din Olt care ajută voluntar: „Dezideratul suprem este salvarea de vieți omenești”

Asociația Salvatori Olteni – Sprijin pentru Viață, în slujba oamenilor de 13 ani. Salvatori și la serviciu și acasă, membrii unei asociații din Olt ajută și instruiesc, voluntar, oamenii pentru a prevenii evenimentele nefericite. Ei au ales să salveze vieți la serviciu, iar din spirit civic, o fac și în timpul liber. Asociația este formată din angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, dar și din paramedici SMURD.

Cu multe proiecte și numeroase inițiative, Asociația Salvatori Olteni – Sprijin pentru Viață, a fost înființată cu scopul de a crește numărul de vieți salvate. Aceștia își doresc ca populația să fie conștientă de cât de important este să cunoaștem acordarea primului ajutor în situații de criză.

Organizația a fost înființată în anul 2011, iar de atunci a derulat numeroase proiecte, în special de instruire a cetățenilor din Slatina și din județul Olt. Pentru cei care doresc să își dezvolte și mai mult simțul civic, ei organizează numeroase cursuri în timpul liber.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În fiecare an am desfășurat numeroase activități de instruire a populației, atât în locuri publice, dar și la solicitarea unităților de învățământ, a fabricilor de pe platforma industrială a municipiului Slatina și a altor societăți comerciale care și-au dorit ca angajații să cunoască măsurile de prim ajutor de bază. Sprijinul acordat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a fost esențial în desfășurarea activităților de instruire.

În baza parteneriatului dintre Asociația Salvatori Olteni-Sprijin pentru Viață și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, a fost asigurată prezența unor specialiști, cu experiență în domeniul medical și paramedical, care au participat la sesiunile de informare și instruire a populației.

Foarte important de menționat este faptul că toate activitățile și acțiunile asociației au fost desfășurate pe bază de voluntariat, iar toți cei implicați în proiectul SOS Viață și-au pus cunoștințele și abilitățile în slujba dezideratului superm: Salvarea vieților omenești”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, președintele Asociației Salvatori Olteni-Sprijin pentru Viață, Alin Băsășteanu.

Cel mai recent proiect al acestora este achiziția a patru defibrilatoare pentru liceele din Slatina. Acestea sunt semiautomate și au fost montate deja în trei unități de învățământ din oraș. Membrii asociației au instruit personalul, dar și elevii, pentru a știi cum să le folosească într-o situație limită.

„Ideea achiziționării unor defibrilatoare semiautomate, pentru acces public, o aveam de ceva timp, iar în acest an am reușit să o implementăm, în urma unui proiect cu finanțare nerambursabilă din fondurile Primăriei municipiului Slatina.

Primele trei defibrilatoare semiautomate au fost deja instalate la Liceul cu Program Sportiv Slatina, Colegiul Radu Greceanu Slatina și Colegiul Ion Minulescu Slatina, fiind instruite peste 250 de cadre didactice și nedidactice și nedidactice cu privire la utilizarea defibrilatorului.

În cadrul aceluiași proiect, urmează să fie achiziționat un al patrulea defibrilator, care va fi montat la Liceul Nicolae Titulescu Slatina. Valoarea proiectului este de 37.000 de lei, fiind asigurată și o confinanțare de 10 sută din partea Asociației. Un astfel de echipament, care poate salva vieți, costă aproximativ 10.000 de lei”, mai declară pentru Jurnalul Olteniei, președintele Asociației Salvatori Olteni-Sprijin pentru Viață, Alin Băsășteanu.

Defibrilatoarele se pot utiliza de către persoane fără pregătire medicală, dar care au fost instruite în acest sens. Au un metronom care transmite utilizatorului toate comenzile și manevrele pe care trebuie să le întreprindă, este suficient ca utilizatorul să identifice dacă persoana este în stop cardio-respirator și să știe cum se aplică manevrele de resuscitare.

Asociația Salvatori Olteni – Sprijin pentru Viață continuă proiectele și în perioada următoare, cu ajutorul voluntarilor care cred în schimbarea în bine.

Politica