Puţini credincioşi cunosc că Arsenie Boca, “Sfântul Ardealului”, sub numele lui de pământean Zian Boca, a fost pentru prima dată arestat la Rm. Vâlcea, pe când venea la Mănăstirea Bistriţa, chemat de Monahia Olga Gologan, pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu în faţa măicuţelor.
Cele mai multe informaţii despre el se găsesc în teancurile de dosare din arhivele securităţii. În repetate rânduri, anchetatorii l-au pus să îşi scrie autobiografia. Prima a fost însă scrisă chiar la Rm. Vâlcea.
Prin adresa din data de 23 iulie 1945 a biroului Siguranţei din cadrul Poliţiei Oraşului Râmnicu-Vâlcea către Direcţia Poliţiei de Siguranţă din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei, comisarul Nicolae Fillip menţionează că i-a arestat din ordinul preotului Constantin Burducea, ministrul Cultelor, pe călugării Arsenie Boca şi Ieronim Ştefan. Părintele Arsenie Boca mergea la Seminarul de Călugărie şi Orfelinatul “Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, având binecuvântarea Mitropilitului Nicolae Bălan şi a Mitropolitului Nifon al Olteniei, la solicitarea directoarei seminarului Monahia Olga Gologan, care dorea “ca Părintele Arsenie Boca să cerceteze din când în când obştea de călugăriţe pentru zidire sufletească şi un cuvânt înaripat spre susţinerea lor pe calea monahală”.
În timpul acestei scurte arestări, Arsenie Boca îşi scrie prima autobiografie, cu data de 17 iulie 1945, solicitată de Biroul Siguranţei Râmnicu Vâlcea. Arestarea ieromonahului a venit ca urmare a solicitării Ministrului Cultelor, care mersese într-o vizită în Ardeal, iar în drumul său trecuse şi pe la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, “unde a dispus arestarea duhovnicului mînăstirii, un călugăr ardelean, învinuit că este legionar”. Dudu Velicu, teologul Serviciilor Secrete Române: “Acest Arsenie a fost arestat de preotul C. Burducea, pe când primul se afla în Mănăstirea Bistriţa, iar al doilea era ministru al Cultelor”. În declaratia sa, Părintele este categoric în ceea ce priveşte neapartenenţa la vreo mişcare politică.
“Autobiografie
Subsemnatul m-am născut în 1910, sept. 29, în Viaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre problem de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă, am o carte a lui Immanuel Kant: “Religia în limitele raţiunii”, iscălită: “Boca Zian cl. IV. Lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia comtemplativă, sau speculative, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i fie greu când va afla că m-am călugărit. (…). Mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţia către mişcare. Apoi s-a întţmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot. (…)
…martori imi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat : iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre , pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri şi rosturi sunt străin.
R. Vâlcii. 17.Iulie.1945 Ieromonahul Arsenie”.
(Părintele Arsenie Boca O Bibliografie – Florin Duţu, n.r.)
Prima autobiografie poartă ştampila „Biroul Siguranţei. Poliţia Oraşului R.Vâlcea”.
Părintele le-a spus motivul pentru care a fost solicitat şi pentru care se afla la Bistriţa, fiind străin de organizarea vreunei acţiuni subversive sau de natură politică, cum bănuiau cei de la Siguranţa Statului. Comisarul Filip Nicolae susţinea în raportul său că „venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri nu este dovedită cu probe materiale că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă. Ieromonahul Boca nu şi-a manifestat niciodată şi sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic”.