“Artistul în timpul său”

Redactia
1 Min Read

Eseist și profesor universitar, Ionel Bușe este cel de-al doilea invitat al lui Nicolae Coande, în cadrul evenimentului cultural “Artistul în timpul său”.

Întâlnirea va avea loc marți 30 iunie, de la ora 13,la Biblioteca Franceză “Omnia”. Invitatul va susține conferința “Mitologii actuale ale violenței” și va vorbi, alături de invitații săi, despre cele mai recente cărți ale sale, dintre care două au fost publicate anii trecuți la prestigioasa editură franceză L’Harmattan.

 
Inițiat de curând de scriitorul Nicolae Coande, proiectul Artistul în timpul său este menit să aducă artistul român, cu precădere cel craiovean, în fața publicului său, în încercarea de a contribui la cunoașterea artiștilor din urbe de o manieră mai decisă, cu tot ceea ce înseamnă munca și opera acestora, fie că sunt scriitori, regizori, artiști plastici, poeți sau organizatori ai unor evenimente culturale. Autorul proiectului ține la ideea de generație de spirit, în cadrul căreia au loc schimburi de idei, dezbateri și chiar polemici culturale – toate acestea inițiate pentru ca “gustul pentru arte și ideea de prietenie să nu dispară din oraș”.
Primul invitat a fost, în luna mai, regizorul Bogdan Cristian Drăgan.
 
Intrarea publicului este liberă.
Policlinica Buna Vestire Craiova
Distribuie acest articol