Pe Jiu în jos, la 50 km distanță de Craiova se află comuna Valea Stanciului. Nici prea mică, nici prea mare, cu oameni muncitori și strângăreți, am putea spune, dând-o exemplu pe tanti Eugenia.
Femeie simplă, de la țară, și-a făcut în curte un adevărat depozit. Aproximativ trei tone de deșeuri menajere a reușit Eugenia Ștefan să strângă împreună cu fiica sa. Cele două femei au intrat în gura satului, și greu e să mai ieși din gură de oltean. Aprigi la mânie și iuți la vorbă, sătenii începură să se revolte, dar mare lucru nu prea făcură pentru că, așa cum spun ei, femeile devin agresive dacă le zici ceva.
Crina Ciobanu, în vârstă de 70 de ani, a povestit pentru Adevărul că ale sale consătence au o fermă cu 50 de vaci. ,,Vă daţi seama ce este la ele în curte. Nimeni nu poate să le spună absolut nimic din cauză că devin agresive. Noi trăim de 10 ani într-un focar de infecţie. Putem să ne îmbonăvim, iar toată lumea stă cu mâinile în sân. Vara nu poţi să stai în curte din cauza mirosului. Suntem disperaţi şi vrem să se pună capăt acestei situaţii. Nu este normal să aibă o fermă de animale în mijlocul comunei”.
Se făcu olteanu` al dracu, sau olteanca-n cazul nostru
Disperați și însetați, când văzură ca nu e sorți de izbândă și nici apa din fântână nu mai e bună, pentru că dejecţiile animalelor s-au inflitrat în pânza freatică, oamenii chemară Garda de Mediu. Dar tanti Eugenia când se văzu luată la întrebări , nu se intimidă, ba din contră ridică bățu și se luă după musafirii nepoftiți.
Vezi video aici: http://adevarul.ro/locale/craiova/video-doua-oltence-terorizeaza-comuna-intreaga-femeile-adunat-mormane-gunoaie–curte-otravit-apa-fantanile-oamenilor-1_55782506cfbe376e35228062/index.html
Și cum șeful în sat tot primarul rămâne, Ovidiu Gângioveanu, edilul comunei Valea Stanciului a precizat pentru Adevărul: „Am încercat să aplanez această situaţie, însă degeaba. Proprietara imobilului mi-a transmis că nu o să mute ferma de animale din locul respectiv. Oamenii din zonă au apa infestată cu urină de la animale, iar eu sunt extreme de revoltat din această cauză. Cu siguranţă vom aplica o amenă de aproximativ 1000 de lei”.
Sursă foto: adevărul.ro







