Cazul femeii legate de pat, ţinută fără tratament, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, prezentat pe 15 octombrie, în exclusivitate de Ediţie Specială şi apoi preluat de mass-media la nivel naţional, este departe de a fi încheiat.
Au fost decise însă primele sancţiuni. Asistentele care au fost de serviciu în ziua în care Anca Drulă şi-a găsit mama plângând pe patul de spital, vor avea un salariu mai mic cu 5-10% timp de 1-3 luni. Decizia a fost luată în Consiliul Etic, consiliu din care a făcut parte şi asistenta-şefă care i-a spus fiicei pacientei că nu e în neregulă ca bolnavii să fie lgaţi de pat.
Vă reamintim că Paula Drulă a ajuns la spital pe 9 octombrie cu insuficienţă renală. Fiica ei era plecată în Italia, în interes de serviciu. A ajuns la spital pe 12 octombrie şi şi-a găsit mama plângând şi implorând să fie dusă acasă pentru că nimeni nu îi făcuse tratamentul de care avea nevoie şi nu fusese nici măcar hrănită.
Mama era de 30 de ani dependentă de insulină. De mai multă vreme avea şi probleme cu inima. Joi s-a simţit rău. A sunat la 112 şi a fost preluată de o ambulanţă. Iniţial au internat-o la Nefrologie la etajul 2. Au spus atunci că avea glicemia 360 şi tensiunea 11 cu 16, ceea ce e foarte puţin. Mama avea în general o tensiune mare, de 18-19. Vineri au dus-o la Terapie Intensivă pentru că, spun ei, i-a scăzut tensiunea. Eu am ajuns la ea duminică seara, în jurul orei 20.30. Mi-a spus atunci plângând că nu a mâncat nimic, nu a băut nimic şi nici nu i-au făcut insulina şi nici tratamentul pentru inimă. Era dependentă şi de insulină şi de medicamentele pentru inimă. Nu i-au făcut nimic, pentru că la final mi-au dat dozele pe care ea le adusese de acasă. Erau intacte. După ce am vorbit cu mama am rugat o asistentă să îmi explice ce s-a întâmplat. Mi-a zis că nu e treaba mea că şi-aşa a înţeles că nu stau cu mama. Până la urmă mi-a spus că e grav, că ar fi rinichii afectaţi. Mi s-a spus că domnul doctor Moţa se ocupă de mama, dar că nu poate fi găsit până a doua zi dimineaţa. Când am întrebat de ce nu i s-a făcut tratamentul şi de ce a fost ţinută fără mâncare, mi-a zis că mama e inconştientă. I-am spus atunci că am vorbit cu ea, nu poate fi inconştientă. Asistenta s-a sucit şi a spus că mama nu e coerentă şi nu trebuie să iau în seamă tot ce spune. Mama săraca era perfect lucidă. M-am întors la ea. M-a rugat să o ridic. Ea de mai multe luni dormea mai mult în şezut pentru că se sufoca. Mi-a zis că în spital nu au lăsat-o deloc să stea ridicată. Am ajutat-o să se ridice şi atunci a ţipat că o dor picioarele. Când am dat pătura la o parte am văzut că avea picioarele legate de pat, cu nişte tifoane. Plângea şi-mi spunea că nu i-au făcut nimic să o ajute, că s-au purtat urât cu ea. Atunci într-adevăr, am început să ţip la asistentă. Soţul meu m-a auzit şi a intrat repede. Am reuşit să facem două poze pentru că apoi ne-au gonit. Mi-au zis că îi cheamă pe cei de la pază că nu am voie să fac poze în incinta spitalului. Apoi a zis că mama a fost violentă şi de-aia au legat-o. Săraca mama, eu vorbisem cu ea, le-am spus că era paşnică şi suferindă. Nu a interesat pe nimeni.
Ne-a povestit Anca Drulă, fiica pacientei
Ameninţări?
În cele din urmă au scos-o din salon. Au trimis un medic rezident după Anca să îi aducă unele explicaţii. I s-a spus că ar fi bine să nu povestească ce a văzut şi că „nu se ştie ce se poate întâmpla peste noapte”.
Mi-a spus că ar fi bine să nu relatez ce am văzut, că e spre interesul pacientului şi că au legat-o ca să nu cadă din pat. Am întrebat-o cum se asigură ei că un om nu cade din pat doar legându-l de picioare. Apoi mi-a spus că nu e personal suficient în spital şi că astea sunt condiţiile. Asistenta a ieşit după mine şi a mi-a zis: „Să ştiţi că nu se ştie ce se va întâmpla peste noapte”. Am plecat. Am încercat să o sun pe mama pe telefonul mobil, să o liniştesc şi să îi spun că vom vorbi dimineaţa cu domnul doctor. Telefonul era închis. La 5 dimineaţa m-au sunat de la spital şi mi-au spus că era de mai mult timp în stop cardio-respirator şi că trebuie să mă duc la morgă să ridic cadavrul. Mi-au dat telefonul mamei abia după aceea. Cred că i l-au luat ca să nu mă sune. A doua zi am vorbit cu domnul doctor Moţa care mi-a spus că a mai avut plângeri din partea unor pacienţi cu privire la tratamentul aplicat de asistentele de acolo. Pe unul dintre ei l-a scos pe proprie răspundere de la Terapie Intensivă şi a reuşit să îl salveze.Domnul doctor m-a sfătuit să merg la directorul spitalului şi să îi povestesc ce s-a întâmplat. Asta am şi făcut. Am mers şi am făcut o plângere şi mi s-a spus că se va face o anchetă. Între timp Asistenta şefă de la Terapie Intensivă mi-a cerut să îi spun ce am văzut. I-am arătat pozele şi mi-a spus că nu i se pare nimic în neregulă, că aşa se procedează cu pacienţii violenţi. I-am explicat că mama nu fusese violentă, nu a vrut să audă. În birou la director a fost şi ea. Am întrebat-o cum ar fi reacţionat în locul meu, dacă şi-ar fi găsit mama aşa. Mi-a spus că nu am niciun drept să o întreb eu pe ea aşa ceva şi a ieşit.
A mai spus Anca
În fişă au apărut subit tratamente şi analize ce nu fuseseră făcute, susţine Anca.
Am fost apoi şi am depus plângere la Poliţie la Secţia 6. Azi (n.r. ieri), medicul legist a prezentat şi raportul. Cauza decesului este insuficienţă renală. Fişa de la Terapie Intenstivă e „ireproşabilă”. Rezidentul care a venit duminică noaptea după mine mi-a zis că i-au administrat mamei doar Dopamină. În fişă apare acum şi alt tratament şi o sumedenie de analize. Sunt sigură că nu i le-au făcut. Avocatul mi-a spus că ar fi trebuit să sun imediat la 112, nu să merg întâi să cer explicaţii în spital. Dacă cineva, Doamne fereşte, se va confrunta vreodată cu astfel de situaţie să încerce să se calmeze şi mai întâi de toate să sune la 112. Aşa nu au timp să inventeze nimic. Eu nu o mai pot aduce pe mama înapoi, dar sper că dacă vorbesc despre ce s-a întâmplat, sper că dacă autorităţile sunt sesizate, nu vor mai păţi şi alţi oameni la fel. E inuman.
Ne-a spus Anca, cu ochii în lacrimi
În acest caz a fost sesizat şi Colegiul Medicilor care urmează să stabilească dacă au fost abateri ale cadrelor medicale.
În ceea ce priveşte tratamentul, am sesizat astăzi Colegiul Medicilor, unde am trimis şi o copie a foii de observaţie, dânşii sunt singurii în măsură să analizeze acest lucru şi să se pronunţe asupra corectitudinii sau incorectitudinii aplicării anumitor tratamente. Pentru a preveni şi alte incidente de acest fel neplăcute, nu doar ale spitalului nostru legat de măsurile de contenţie aplicate, o să cerem şi un punct de vedere Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă să se pronunţe asupra corectitudinii, legalităţii şi modalităţii în care aceste măsuri de contenţie pot fi aplicate bolnavilor din terapie intensivă. Sunt pacienţi care necesită aceste măsuri, iar în cazul nostu, medicii de pe terapie intesivă, în cadrul notei informative făcute, consideră că majoritatea pacienţilor cu encefalopatie, cei care au tulburări psihice secundare unor boli organice, pentru siguranţa pacienţilor, se poate lua această măsură.
A declarat, vineri, Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova
Şi Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat şi desfăşoară o anchetă şi va înştiinţa Ministerul Sănătăţii.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Dolj s-a autosesizat cu privire la cazul Paula Drulă, mediatizat în presa scrisă şi audiovizuală locală şi centrală şi în conformitate cu art.2 din Ord. MS 1078/2010 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al DSP judeţene şi municipiul Bucureşti care prevede la alineatul (2) Conducerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, managerii/directorii unităţilor sanitare cu paturi şi ambulatorii de specialitate, precum şi cu cabinetele de asistenţă medicală primară în aplicarea reglementărilor din domeniul sănătăţii publice, în condiţiile legii., a constituit o echipă de control alcătuită din 3 inspectori din cadrul Serviciului de control în sănătate publică-Compartiment unităţi şi servicii de sănătate, care va verifica aspectele sesizate cu privire la acest caz la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi va întocmi un raport de control care va fi înaintat Directorului Executiv al DSP Dolj şi Ministrului Sănătăţii. Controlul se va desfăşura în perioada 17-20 octombrie 2014 şi va avea în vedere şi concluziile şedinţei din 17.10.2014 a Consiliului Etic al spitalului.
Se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Direcţia de Sănătate Publică Dolj






