Constructorul a promis că finalizarea centurii se va face într-un an, perioada de garanţie a lucrărilor fiind de 24 luni. Aceasta este o relicitare, având în vedere rezilierea de acum doi ani. Contractul, evaluat la 69,2 milioane lei, a fost atribuit pentru 41.685.313,07 milioane lei, sume fără TVA, din care 85% reprezintă finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat. Adjudecarea lucrărilor a fost făcută în urma unei licitaţii deschise, pentru preţul cel mai scăzut.
Evoluţia istorică a acestei investiţii este următoarea: construcţia variantei de ocolire a fost atribuită la începutul anului 2011 companiei Romstrade, pentru 44,4 miloane de lei, fără TVA. Contractul a fost reziliat la finele anului 2012, iar CNADNR a reluat ulterior licitaţia. Rezilierea s-a datorat unui raport al Corpului de Control al primului-ministru unde s-au arătat probleme grave şi întârzieri la execuţia Centurii ocolitoare a municipiului Caracal, iar şantierul a fost închis în urmă cu doi ani. 13 persoane s-au arătat interesate de acest proiect.
Conform notei de fundamentare, lucrarea este amplasată la sud de municipiul Caracal şi are o lungime de 10,34 km. Indicatorii tehnico – economici ai proiectului ”Varianta deocolire a municipiului Caracal“ au fost aprobaţi, conform ultimei variantei a studiului de fezabilitate, prin Hotărârea Guvernului nr. 800/2010.
Indicatorii tehnici din nota de fundamentare sunt:
Traseul lucrării se desprinde la stânga din DN 6 dintr-o intersecţie giratorie cu un aliniament de aproximativ 140 metri după care urmează un arc de cerc cu R=300m. În continuare, până la traversarea peste râul Gologanu este un arc de cerc cu R=750 m urmat de un aliniament de aproximativ 540 m. După acest aliniament este un arc de cerc cu R=800 m, urmat de un aliniament de aproximativ 1219 m ce traversează calea ferată Caracal – Corabia. La terminarea acestui aliniament urmează intersecţia cu DN 54 ce se traversează printr-un arc de cerc cu R=1100 m, iar în continuare urmează un aliniament de aproximativ 2265 m ce traversează DJ 542. După acest aliniament traseul se înscrie pentru a reveni în DN 6 printr-un arc de cerc cu R=2275 în care traversează DC 147, iar apoi avem un aliniament şi un arc de cerc cu R=400 m urmat de un aliniament. Traseul variantei de ocolire revine în DN 6 tot printr-o intersecţie giratorie.
Conform indicatorilor tehnici, lucrarea necesită construcţia unui pod, a 14 podeţe şi a unui spaţiu de parcare de lungă durată. Odată cu finalizarea spaţiului de parcare, timpul de tranzitare a municipiului Caracal se reduce la aproximativ cinci minute, datorită menţinerii unei valori a vitezei de tranzitare de la 25 de kilometri pe oră la 100 de kilometri pe oră.
Importanţa centurii Caracalului constă în faptul că străzile municipiului scapă de traficul greu, astfel încât pe actuala centura (din interiorul oraşului) se pot face lucrări de canalizare şi asfaltare. Alte beneficii ale construirii centrurii sunt: reducerea timpului de călătorie de tranzit prin municipiu, reducerea numărului de accidente si reducerea impactului asupra mediului. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt Marius Oprescu, a menţionat că s-a semnat contractul pentru realizarea centurii Caracalului.
O mare problemă a municipiului este finalizarea intrării în municipiu a părţii din D.N. 6 Craiova – Caracal – Alexandria. Modernizarea acestui drum naţional a fost atribuită tot firmei Romstrade, contract reziliat ulterior. La momentul rezilierii mai erau 10 km de realizat, exact de la intrarea în judeţul Olt până la sensul giratoriu ( acolo unde se întâlneau DN 6 Craiova – Caracal, centura municipiului şi strada din municipiul Caracal: Strada Craiovei).
Conform celor declarate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, urmează să fie desemnat un constructor şi pentru reabilitarea DN 6 Craiova – Caracal – Alexandria. Carosabilul între comuna Drăghiceni şi municipiul Caracal este într-o stare dezastruoasă. În acest caz este vorba de lucrările pentru lotul 2, în valoare de 136,5 milioane lei, fără TVA.
Istoric vorbind, contractul iniţial a fost încheiat între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale cu asociere de firme formată din: Ezentis Infrastructuras, Romstrade şi Euroconstruct Trading 98, având termen de finalizare luna mai 2013.
Referitor la această situaţie vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Oprescu, a menţionat că se va semna contractul şi pentru reabilitarea pentru porţiunea de drum European care a rămas nereabilitată, în cel mai scurt timp, facilitând astfel accesul investitorilor în acea zonă.
Sperăm în cel mai scurt timp Guvernul României să-şi îndrepte atenţia asupra acestei zone de ţară.
Marius Oprescu

