Ediţia din acest an a Ligii Naţionale de Baby şi Mini Baschet s-a încheiat sâmbătă cu finala la Mini Baschet, învingătoare fiind echipa “U” Mobitelco Cluj, care a trecut în ultimul act, de formaţia CSS Sighetul Marmaţiei, cu scorul de 43-33. La meciul desfăşurat în Sala Sporturilor “Ion Constatinescu”, au asistat peste 1.000 de spectatori. Iniţial partida trebuia să se desfăşoare pe terenul de sport al Colegiului Naţional “Carol I”, însă din cauza condiţiilor atmosferice, organizatorii au decis ca partida să se desfăşoare în sală.
Chiar dacă ardelenii au condus pe toată durata partidei, finala a fost spectaculoasă, pe placul spectatorilor prezenţi în tribune.
ACS “Dan Dacian” 1 a terminat pe locul 3
La finalul competiţiei, antrenoarea “U” Mobitelco Cluj, Mioara Iurian, s-a arătat mulţumită de prestaţia elevilor săi.
Am pregătit foarte bine partida şi ştiam ceea ce vor juca adversarii. De aceea ne-am şi făcut meciul mai uşor. Mă bucur că băieţii s-au achitat de sarcini şi au reuşit să obţină primul trofeu din cariera lor. Evenimentul a fost organizat foarte bine, ne-a plăcut oraşul Craiova şi modul în care au arătat bazele sportive. La Craiova ne-am simţit ca acasă, gazdele s-au comportat cu noi ca şi cum ne-ar fi ştiut de o viaţă. Sper să revenim curând în acest oraş şi să avem aceleaşi rezultate. Sper să mai fie asemenea acţiuni organizate în mai multe oraşe.
A precizat Mioara Iurian
Dacă pe primele două locuri au terminat “U” Mobitelco Cluj şi CSS Sighetu Marmaţiei, pentru ultima poziţie de pe podium s-au luptat două formaţii din Bucureşti: ACS “Dan Dacian” 1 şi BC 4 Sports 1. Victoria a revenit primei echipe cu scorul de 38-31. Succesul a fost obţinut în prelungiri, rezultatul după primele 40 de minute fiind 27-27.
În celelalte meciuri pentru stabilirea ierarhiei finale s-au consemnat următoarele rezultate: pentru locurile 5-6: Laguna 1 Bucureşti – CSU Sibiu 19-12; pentru locurile 7-8: BC Şlam 1 Bucureşti – CSU Asesoft 1 Ploieşti 29-28.