Mehedinţenii au scapat de runda inaugurală

Redactia
2 Min Read

Deşi s-a desfiinţat încă de vara trecută, Minerul Mătăsari a fost inclusă vineri de FRF la tragerea la sorţi a Cupei României – ediţia 2014-2015! Beneficiara acestei decizii a fost Minerul Mehedinţi, care nu va juca practic miercuri, în runda inaugurală a competiţiei, calificându-se astfel la „masa verde” în turul secund, programat pe 30 iulie.
Împerecherea îl avantajează pe tehnicianul Cristian Boboescu şi din punct de vedere al pregătirii echipei, care are momentan doar 16 jucători la antrenament.
Până la meciul de peste două săptămâni, Minerul Mehedinţi are timp să perfecteze şi primele transferuri. Un portar, doi fundaşi, doi mijlocaşi şi doi atacanţi sunt variantele care ar întări lotul subţire al nou-promovatei.

Aşa cum se întâmplă la orice echipă care promovează, şi la Minerul vor exista plecări şi veniri. Avem nevoie de întăriri. Deocamdată am în lot doar jucătorii cu care am promovat. Achiziţiile se vor face în funcţie de buget şi de obiectivul echipei.
A precizat antrenorul Boboescu

În 2009 au ajuns în şaisprezecimi

În competiţia KO, Minerul a avut cel mai bun parcurs în 2009, după ce a tranşat primul tur tot la „masa verde”, deoarece adversara Dunărea Pristol, câştigătoarea de la acea vreme a Cupei României – faza judeţeană Mehedinţi, a invocat faptul că  n-a tuns în timp util gazonul! În turul secund, echipa pregătită, pe atunci, de Flavius Stoican a trecut de Ralbex Turcineşti (2-0), după care a mai eliminat Minerul Anina (9-1), meci în care atacantul Cristian Boboescu a marcat de 5 ori, Minerul Lupeni (2-1) şi Fortuna Covaci (1-0).

Mehedinţenii s-au oprit în şaisprezecimile de finală (turul al VI-lea), unde au întâlnit prim-divizionara Internaţional Curtea de Argeş (1-1), care s-a impus cu 5-3 la loviturile de departajare, pe terenul din Vânju Mare. Minerul Mehedinţi a debutat în Cupa României – faza naţională în iulie 2003, când a fost învinsă de Chimia Craiova.

Distribuie acest articol