Elevii lui Naicu s-au încălzit pentru Cupa României

Redactia

Podărenii şi-au întins tendoanele înainte de prima partidă oficială din noul sezon. Sâmbătă, pe stadionul din Podari, echipa locală a întâlnit într-un joc amical gruparea ce activează în prima ligă doljeană, Dunărea Bistreţ, echipă pentru care în sezonul trecut actualul tehnician al podărenilor a evoluat pe postul de fundaş central.

Partida a fost un examen bun pentru elevii lui Naicu, care au revenit pe iarbă mult mai repede decât plănuiseră, modificarea survenind în urma programării primei etape din Cupa României pentru 16 iulie. Rândurile echipei din Podari s-au îngroşat încă de la prima şedinţă de pregătire din această vară. Pe urma lui Naicu au călcat şi câţiva foşti jucători ai FC Balş, pe care tehnicianul doreşte să îi păstreze la formaţia doljeană, dar au fost transferaţi şi fotbalişti de la Dunărea Bistreţ.
Pe durata amicalului de sâmbătă, Naicu a rulat întreg lotul avut la dispoziţie, dorind să îşi vadă jucătorii la lucru, înainte de deciderea finală privind primul 11 în partida de cupă.

A fost un meci de pregătire, în care nu a contat rezultatul. Am dorit să vedem jucătorii noi la treabă, care pot să vină la noi, şi în ideea de a pregăti meciul de Cupă. Vrem să ajungem cât de sus va fi posibil în această competiţie, tocmai de aceea am chemat jucătorii din vacanţă mai devreme pentru a pregăti partida de miercuri. În legătură cu lotul disponibil pentru meciul din Cupă, o să fie format din vechea gardă, ca să spun aşa, deoarece sunt probleme cu actele la jucătorii noi veniţi, care nu cred să se rezolve până miercuri. După acest joc vom reintra în vacanţă până pe 21 iulie când vom relua oficial pregătirile.
A declarat, pentru „Ediţie Specială”, Victor Naicu

Tehnicianul a folosit două formule diferite pentru fiecare repriză, iar jucătorii introduşi în prima parte a jocului s-au dovedit mai eficienţi. Autorii victoriei din amicalul contra Bistreţului au fost Răduţ şi Niculescu, cei doi înscriind golurile decisive până la pauză.

Din primul minut, pentru CS Podari au evoluat: Mecea – Stoica, C. Preda, Dina, Ciocioană – Bălmău, Crângoiu, D. Preda, Răduţ – I. Badea, Niculescu.
După pauză, podărenii au îmbrăcat următoarea formulă: Al. Mirea – Târcă, Orban, Dreşcă, D. Stancu, I. Barbu, M. Stoica, Duicu, Dicu, A. Ionescu, Cojocaru.
De cealaltă parte, Dunărea Bistreţ a început jocul cu: Popescu – Ciurea, Ţuculanu, Voicu, Bouleanu –Luncanu, G. Vasile, Zamfir, T. Trăistaru, Fariseu, C. Marin.
Au mai intrat: Iovănescu, Cândea, Cocoşilă, Gaiţă, Corâci, Dimieru.

Altfel, CS Podari şi-a aflat adversara din prima rundă a Cupei României. Podărenii vor întâlni miercuri, pe „Hanul Doctorului”, Viitorul Cârcea, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei din Dolj.
Cealaltă formaţie doljeană ce va evolua în prima etapă din cadrul Cupei României, ACSV Municipal, se va lupta pentru un loc în următoarea fază cu divizionara vâlceană, Flacăra Horezu.
Partidele din această rundă sunt programate pentru ziua de miercuri, ora 17.00.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol