Cu finanțare europeană, la propunerea Uniunii Salvați Țăranul Român, fermierii au reușit să convingă reprezentanții Ministerului Agriculturii și Autorității de Management să introducă achiziționarea de autoizoterme specializate în cadrul liniei de finanțare DR-12, dedicată instalării tinerilor fermieri. Această modificare esențială vine în sprijinul producătorilor care trebuie să respecte standardele riguroase impuse de marile rețele de retail.
Recent, reprezentanții Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt și ai Uniunii Salvați Țăranul Român au participat la consultări esențiale privind ghidurile solicitantului pentru liniile de finanțare destinate agriculturii. În cadrul acestor grupe de lucru, s-a discutat viziunea autorităților vizavi de criteriile de selecție și punctajele acordate beneficiarilor.
Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt și președintele Uniunii Salvați Țăranul Român, a explicat importanța acestor demersuri. Un aspect important pentru tinerii fermieri este accesarea sprijinului de 200.000 de euro, cu o cofinanțare de 20%. „Am reușit să stabilizăm, într-un fel sau altul, punctajele. Aveam un punctaj pentru cooperativele care aveau ca obiect de activitate și procesare. În asentimentul și altor colegi, sperăm ca, în forma finală, să primească, la fel, toate tipurile de cooperative”, a declarat Ion Păunel.
Transportul cu temperatură controlată, o necesitate pentru fermieri
Elementul de noutate majoră pentru DR-12 vizează dotările logistice ale fermelor. În forma consultativă inițială a ghidului, achiziționarea de autospecializate destinate comercializării fusese omisă. „În sectorul zootehnic, dar mai ales în sectorul horticol, legumicol și pomicol, fermierii au nevoie de transport cu autospecializate, cu frig, cu temperatură controlată și așa mai departe”, a punctat Ion Păunel.
Datorită insistențelor Uniunii Salvați Țăranul Român, autoritățile par să fi acceptat includerea acestor vehicule, esențiale pentru livrarea către retail, unde sortarea și ambalarea sunt criterii eliminatorii. „La propunerea Uniunii Salvați Țăranul Român am reușit să convingem reprezentanții Ministerului Agriculturii și Autorității de Management introducerea achiziționării și de autoizoterme specializate”, a subliniat președintele uniunii.
Calendarul lansărilor și noutăți pentru DR-14
În ceea ce privește calendarul lansărilor, se anticipează deschiderea sesiunilor de depunere începând cu luna iulie 2026. „Cel mai devreme, luna iulie, pentru DR-12 și ulterior DR-14. Am solicitat Ministerului de altfel și o eșalonare a acestor două linii de finanțare, în sensul să nu se lanseze în același timp”, a explicat Ion Păunel.
Pentru linia DR-14, destinată sprijinului fermelor mici, a fost introdus un nou criteriu de punctaj privind formarea profesională. „La propunerea noastră a asociațiilor și a celor care au făcut parte din grupurile de lucru, Ministerul a înțeles că este nevoie, că avem nevoie de persoane specializate la cursuri de specializare. Dar, bineînțeles, cei care au liceu agricol, cei care au o facultate în domeniul agricol primesc un punctaj mai bun”, a precizat Ion Păunel.







