Oleksandr Romanchuk, mesaj pentru suporteri: „Merităm la fiecare meci un stadion plin”

Anghel Catalin
Oleksandr Romanchuk poate pleca de la Universitatea Craiova. Când încep negocierile pentru transferul fundașului central
foto: UCVOficial/Facebook

Oleksandr Romanchuk s-a declarat încântat, după victoria din turul 3 al Europa League, contra celor de la KuPs. Fundașul trupei din Bănie s-a mai liniștit, după ce el și colegii lui au obținut, matematic, o calificare în faza principală a Conference League, chiar dacă obiectivul este unul și mai îndrăzneț. Apărătorul a avut și un mesaj pentru suporteri. După ce a încercat să îi scuze pe aceștia pentru reacțiile din debutul partidei, fotbalistul le-a cerut fanilor să îi susțină și în meciurile pe care le consideră mai puțin importante.

Oleksandr Romanchuk, mesaj pentru suporteri

Suntem fericiți, ne-am făcut treaba, toată lumea e fericită, de mâine începem să pregătim următorul meci. Sunt fericit că după ce am primit gol am rămas calmi, ne-am făcut jocul și am egalat, apoi am marcat din nou. Am făcut și greșeli, trebuie să fim mai concentrați tot timpul. Dar este fotbal, e normal să se mai întâmple uneori. Nu știu dacă a fost presiune, suntem fericiți, suntem la Craiova, ne-am asigurat prezența în Conference League, deci este foarte bine.

Să fiu sincer, de la începutul meciului, de când am primit golul, au fost suporteri care au huiduit. Vreau să le mulțumesc că au venit să ne susțină, dar nu trebuie să facă așa. Ne luptăm pentru ei până la final, am câștigat trofee, ne-am calificat acum iar în Conference League, nu merităm asta. Merităm la fiecare meci un stadion plin, nu doar la meciurile importante”, a declarat Oleksandr Romanchuk, după meci.


Rezultatele alb-albaștrilor, în acest sezon:

  • ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4
  • Universitatea Craiova – U Cluj (1-1) și 6-4 la general
  • Universitatea Craiova – ML Vitebsk 1-0
  • Universitatea Craiova – UTA Arad 4-0
  • Levski Sofia – Universitatea Craiova 1-0
  • Dinamo – Universitatea Craiova 5-1
  • Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2
  • Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 4-0
  • KuPS – Universitatea Craiova 1-1
  • Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1
  • Universitatea Craiova – KuPS 2-1
author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol