Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității publică în premieră o analiză detaliată și completă a Departamentului Securității Statului, structura care a asigurat controlul represiv până în toamna anului 1989. Documentele oficiale purtând data de 24 septembrie 1988 provin direct din dosarul aparținând Cabinetului ultimului șef al instituției, Iulian Vlad. Analiza detaliată oferă o imagine clară asupra modului în care funcționa aparatul de stat în ultimul an complet al regimului comunist din România.
„Analiza cuprinde întregul aparat, fiind calculată la un total general de 14.629 de angajaţi (obținut prin însumarea celor 8.760 de angajaţi din aparatul central şi trupele de securitate – cu cei 5.869 de angajaţi ai aparatului teritorial)“, se arată în documentul furnizat de CNSAS.
În acest total figurează și personalul muncitor civil, estimat la aproximativ 1.200 de persoane fără grad militar. Această categorie asigura suportul logistic, de la atelierele de producție și întreținere a tehnicii operative speciale, reparații de echipamente de ascultare, auto și laboratoare fotochimice, până la șoferi de transport, personal administrativ pentru clădiri, specialiști în telecomunicații, constructori angajați direct de minister, gospodării anexe, tipografie și personal de secretariat format din dactilografe și secretare.
Structura operativă și dislocarea națională a forțelor
Din punct de vedere geografic și operațional, Departamentul Securității Statului era împărțit în trei componente majore. Aparatul central din București reunea 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total. Trupele de Securitate, incluzând comandamentul și unitățile subordonate, numărau 2.737 de cadre, adică 18,71%. Aparatul teritorial, format din cele 40 de inspectorate județene și Securitatea Municipiului București, cumula 5.869 de cadre, reprezentând 40,12% din totalul național.
Aparatul central din Capitală „concentra cel mai puternic nucleu informativ, tehnic și de analiză din țară. Aici erau rulate marile dosare de spionaj, contraspionaj, filaj centralizat și interceptări la nivel național“. Printre marile concentrări de forțe din București se remarca Direcția a IV-a de Contrainformații Militare, un colos de 1.022 de cadre, și Unitatea Specială F dedicată filajului, cu 745 de cadre. De asemenea, unitățile de elită precum Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă aveau sediul și grosul forțelor în Capitală, însumând 772 de cadre.
Trupele de Securitate reprezentau „componenta militarizată (infanterie, pază obiective speciale, intervenție în caz de revoltă populară)“. Deși comandamentul funcționa în București, batalioanele și regimentele erau dislocate strategic în orașe precum Cluj, Timișoara sau Ploiești pentru a asigura un control rapid în situații de criză.
Aparatul teritorial asigura „controlul informativ direct, „la firul ierbii”, pe întregul teritoriu al țării“. Securitatea Municipiului București dispunea de un efectiv masiv de 557 de cadre, fiind cea mai mare unitate teritorială din țară. Cele 40 de inspectorate județene împărțeau restul de 5.312 cadre, „media per județ era de aproximativ 132 de cadre, forțele fiind adaptate la importanța economică și strategică a regiunii (Constanța, Timiș și Prahova depășeau fiecare 260 de cadre, în timp ce județe mai mici precum Ialomița, Covasna sau Sălaj abia treceau de 70-80 de cadre)“.
Situația detaliată a județelor din Oltenia în aparatul teritorial
Regiunea Olteniei prezenta o distribuție interesantă a efectivelor de Securitate, puternic influențată de profilul economic, de prezența centrelor urbane importante și de gradul de industrializare sau de riscurile percepute de regim. În această zonă istorică, județul Dolj se detașa net prin dimensiunea aparatului local, în timp ce județele Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj se înscriau în categorii dimensionale medii și inferioare.
S.J. Dolj figura în documentele CNSAS cu un efectiv de 198 de cadre, dintre care 33 erau femei și 165 bărbați. Această cifră plasa Doljul în categoria superioară a județelor cu o populație semnificativă și activități economice importante, beneficiind de statutul de centru regional cu o activitate industrială și universitară dezvoltată la Craiova.
S.J. Mehedinți înregistra un efectiv de 109 cadre, alcătuit din 18 femei și 91 de bărbați. Poziționarea geografică pe fluviu și prezența unor obiective industriale importante din zona Porților de Fier explicau această dimensiune a aparatului local de securitate.
S.J. Olt dispunea de un efectiv de 106 cadre, dintre care 18 femei și 88 de bărbați. Județul se afla într-o zonă intermediară, având un profil preponderent agricol combinat cu platforme industriale noi dezvoltate la Slatina, dar fără a atinge complexitatea marilor centre urbane sau de frontieră.
S.J. Vâlcea număra 104 cadre, împărțite între 19 femei și 85 de bărbați. Structura Securității din Vâlcea era adaptată la dezvoltarea marilor platforme chimice din Râmnicu Vâlcea și Govora, precum și la obiectivele energetice din județ.
S.J. Gorj se situa la un efectiv de 98 de cadre, formate din 17 femei și 81 de bărbați. În ciuda expansiunii industriei extractive și a mineritului din Bazinul Cărbunos al Olteniei, Gorjul se afla ușor sub pragul de 100 de cadre, un nivel similar cu alte județe cu activitate industrială punctuală.
Distribuția operativă pe linii de activitate
Din punct de vedere operativ, activitatea Securității era împărțită pe linii stricte de lucru, având structuri centrale și corespondenți direcți în fiecare inspectorat județean, inclusiv în cele din Oltenia. Linia de Informații Interne, coordonată de Direcția I, „concentra un număr relativ restrâns de cadre, având 103 angajați. Centrul acționa ca nucleu de coordonare, analiză și sinteză a informațiilor politice, sociale și culturale. Menirea Direcţiei I era supravegherea directă a populației sub aspectul conformării ideologice“, structură reflectată în teritoriu prin Serviciul I.
Linia de Contrainformații în Sectoarele Economice, gestionată de Direcția II, „înregistra un nucleu centralizat de 152 de angajați responsabili de marile obiective economice strategice naționale și ministere. În teritoriu asigura supravegherea informativă directă în fabrici, uzine, combinate, IAS-uri și infrastructură economică regională“ prin Serviciul II din fiecare inspectorat. Linia de Contraspionaj a Direcției III „avea o pondere ridicată în structura centrală, cumulând 213 angajați dedicați monitorizării reprezentanțelor străine și rețelelor de spionaj extern“, având corespondentul teritorial în Serviciul III.
Unitatea Specială T, „un colos tehnologic de sine stătător la nivel central, operând cu 466 de angajați. La nivel executiv cadrele deserveau direct aparatele locale de ascultare a telefoanelor și control ambiental“, prin Serviciul T prezent în teritoriu. Unitatea Specială F, „reprezenta una dintre cele mai mari concentrări logistice de personal din structura centrală a DSS, cu un efectiv de 745 de angajați dedicați capitalei și cazurilor de importanță națională. Cadrele constituiau echipe mobile stradale destinate urmăririi directe a persoanelor considerate periculoase de către regim“, activitatea teritorială fiind preluată de Serviciul F. Unitatea Specială S „figurează cu un volum semnificativ de personal, fiind o activitate intens centralizată în București – 356 de angajaţi. În teritoriu activitatea de control al corespondenței se desfășura la nivelul fiecărui Inspectorat Județean prin birouri sau compartimente speciale „S”, de regulă amplasate secret în incinta oficiilor poștale județene mari (PTTR)“.
Prezența personalului feminin în structurile Securității
Documentele analizate de CNSAS oferă o perspectivă detaliată asupra prezenței femeilor în cadrul Departamentului Securității Statului la data de 24 septembrie 1988. „În total 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din totalul angajaţilor, erau încadrate la acea dată în Departamentul Securităţii Statului, împărţite astfel: Aparat central: 954 femei (reprezentând 15,83% din totalul cadrelor centrale). Trupele de Securitate: 254 femei (reprezentând 9,28% din totalul trupelor). Structuri teritoriale: 1.089 femei (reprezentând 18,55% din totalul cadrelor din teritoriu)“.
„Ponderea generală de 15,70% demonstrează că, deși femeile dețineau un rol numeric important pe anumite nișe tehnice și administrative (unde depășeau deseori 25-30% din colectiv), la nivel global întregul aparat de Securitate rămânea o structură controlată și operată în proporție de 84,30% de bărbaţi“, a subliniat CNSAS în documentele oficiale. Această disproporție se reflecta puternic în ocuparea funcțiilor de conducere. La nivel național, „doar 0,95% dintre femeile din Securitate dețineau o funcție de conducere. Restul de 99,05% ocupau funcții de execuție“.
În aparatul central, din cele 954 de femei, 11 aveau funcții de conducere, adică 1,15%. În aparatul teritorial, din cele 1.089 de femei, 11 aveau funcții de conducere, adică 1,01%. În trupele de securitate, din cele 254 de femei nici una nu deţinea o funcţie de comducere. În total, în întregul aparat (central, trupe și teritoriu) existau 22 de femei în funcții de conducere (11 la centru și 11 în teritoriu), ceea ce reflectă accesul extrem de redus al femeilor la structurile de decizie din Securitate, a concluzionat instituția. Această tendință se regăsea în mod identic și la nivelul inspectoratelor județene din Oltenia, unde cele câteva zeci de femei încadrate la Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți sau Gorj ocupau exclusiv posturi de dactilografe, secretare, tehnicieni sau ofițeri de pe nișe administrative și de secretariat.
Ierarhia națională a inspectoratelor județene
Datele publicate de CNSAS permit o clasificare clară a inspectoratelor județene în funcție de numărul de cadre. Peste 200 de cadre erau înregistrate la Securitatea Municipiului București cu 557 cadre (58 femei / 499 bărbați) — de departe cea mai mare unitate din țară, S.J. Constanța cu 285 cadre (50 femei / 235 bărbați) — port strategic, activitate intensă de contraspionaj și control străini, S.J. Timiș cu 271 cadre (49 femei / 222 bărbați) — județ de frontieră sensibil, puternic monitorizat, S.J. Prahova cu 261 cadre (39 femei / 222 bărbați) — nucleu industrial masiv (rafinării, extracție petrolieră), S.J. Cluj cu 251 cadre (45 femei / 206 bărbați) — centru universitar și cultural de importanță regională și S.J. Brașov cu 212 cadre (34 femei / 178 bărbați) — puternic centru industrial și turistic vizat de regim.
Categoria de la 130 la 200 de cadre includea județe cu populație mare sau platforme economice grele: S.J. Dolj: 198 cadre (33 femei / 165 bărbați), S.J. Hunedoara: 184 cadre (32 femei / 152 bărbați) — Valea Jiului și combinatele metalurgice (zonă de risc greve), S.J. Iași: 182 cadre (35 femei / 147 bărbați) — frontieră estică și centru universitar, S.J. Bihor: 169 cadre (31 femei / 138 bărbați) — frontieră vestică, S.J. Mureș: 165 cadre (27 femei / 138 bărbați), S.J. Argeș: 161 cadre (28 femei / 133 bărbați), S.J. Suceava: 158 cadre (28 femei / 130 bărbați), S.J. Galați: 156 cadre (36 femei / 120 bărbați) — combinatul siderurgic și zonă portuară, S.J. Bacău: 156 cadre (29 femei / 127 bărbați), S.J. Arad: 154 cadre (26 femei / 128 bărbați) — nod de frontieră vestic rutier și feroviar, S.J. Sibiu: 144 cadre (25 femei / 119 bărbați) și S.J. Maramureș: 134 cadre (23 femei / 111 bărbați).
Grupul județelor cu efective cuprinse între 95 și 129 de cadre cuprindea S.J. Caraș-Severin: 128 cadre (21 femei / 107 bărbați), S.J. Neamț: 122 cadre (22 femei / 100 bărbați), S.J. Buzău: 114 cadre (20 femei / 94 bărbați), S.J. Dâmbovița: 112 cadre (19 femei / 93 bărbați), S.J. Mehedinți: 109 cadre (18 femei / 91 bărbați), S.J. Brăila: 108 cadre (22 femei / 86 bărbați), S.J. Olt: 106 cadre (18 femei / 88 bărbați), S.J. Alba: 105 cadre (21 femei / 84 bărbați), S.J. Vâlcea: 104 cadre (19 femei / 85 bărbați), S.J. Teleorman: 102 cadre (18 femei / 84 bărbați), S.J. Gorj: 98 cadre (17 femei / 81 bărbați), S.J. Vaslui: 98 cadre (17 femei / 81 bărbați) și S.J. Satu Mare: 96 cadre (26 femei / 70 bărbați).
Sub pragul de 95 de cadre se aflau județe mici ca suprafață, preponderent agricole sau cu riscuri minime apreciate de regim: S.J. Tulcea: 94 cadre (16 femei / 78 bărbați), S.J. Botoșani: 93 cadre (18 femei / 75 bărbați), S.J. Vrancea: 91 cadre (16 femei / 75 bărbați), S.J. Harghita: 91 cadre (15 femei / 76 bărbați), S.J. Bistrița-Năsăud: 82 cadre (16 femei / 66 bărbați), S.J. Giurgiu: 81 cadre (14 femei / 67 bărbați), S.J. Călărași: 78 cadre (15 femei / 63 bărbați), S.J. Ialomița: 76 cadre (13 femei / 63 bărbați), S.J. Sălaj: 76 cadre (20 femei / 56 bărbați) și S.J. Covasna: 73 cadre (12 femei / 61 bărbați) — cel mai mic aparat județean din țară.
