O poveste cutremurătoare a fost făcută publică pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.
Mariana Văduva, născută pe 29 septembrie 1995, în Drăgănești-Olt, își caută cu disperare mama și frații.

După naștere, ea a ajuns în orfelinate din județul Olt, unde a locuit până la vârsta de un an și jumătate. Ulterior, doi oameni minunați au adoptat-o și i-au oferit o copilărie plină de iubire.
Cu toate acestea, dorul de familia biologică a rămas o constantă în viața ei. Mariana își amintește mereu de frații pe care nu i-a îmbrățișat niciodată și de mama ei, Elena Văduva, care mai avea doi copii înainte de nașterea sa.
Mesajul emoționant transmis mamei biologice
Tânăra vrea să transmită un mesaj clar mamei sale, menționând că nu poartă nicio pică și că își dorește doar o singură întâlnire pentru a-i mulțumi.
„Mamă, dacă citești asta, vreau să ști cā nu sunt supărată si nu te judec. Nu vreau să-ți tulbur viața, vreau doar să te cunosc să te văd mācar o dată si să-ți spun mulțumesc că mi-ai dat viață”, a transmis Mariana Văduva.
Apel disperat către frați și comunitatea din mediul online
Căutările sunt extinse și către frații pe care nu i-a cunoscut niciodată, dar la care se gândește zilnic.
„Fraților, dacă existați și citiți, eu sunt sora voastră mai mică. Vă caut. Vă iubesc chiar fără să vă cunosc”, a declarat Mariana Văduva.
Pentru a mări șansele de reușită, ea face un apel la solidaritate către toți utilizatorii platformelor sociale. Orice distribuire poate apropia acest moment mult așteptat.
„Vă rog pe toți cei care citiți DISTRIBUITI. Poate mama mea sau frații mei sunt chiar printre prietenii voștri. Poate o singură distribuire mă duce acasă, la rădăcinile mele”, a completat Mariana Văduva.
Persoanele care dețin informații despre Văduva Elena din Olt sunt rugate să contacteze direct pagina de social media menționată, prin mesaj privat.



