Octavian Marin revine în Himalaya. Pompierul-alpinist este suporter al Universității Craiova și își dorește să cucerească Vârful Baruntse, de 7.129 de metri. Este o nouă provocare pentru craioveanul care duce culorile clubului din Bănie pe vârfurile lumii.
Craioveanul Octavian Marin revine în Himalaya și vrea să cucerească vârful Baruntse
„Se apropie cu pași repezi momentul în care mă voi întoarce în Nepal, o țară pe care o îndrăgesc foarte mult, cu oameni simpli, calzi și primitori. Anul acesta voi porni alături de prieteni buni spre Everest Base Camp, pentru aclimatizare, apoi Island Peak – 6.189 m. Urmează provocarea pentru care mă întorc: Vf. Baruntse – 7.129 m, un vârf pe care anul trecut nu am reușit să-l ating din cauza vremii nefavorabile.
În Himalaya, oricât de bine te-ai pregăti, muntele are întotdeauna ultimul cuvânt. De aceea, înainte de fiecare plecare, mă pregătesc atât fizic și psihic, cât și prin terapii menite să-mi susțină organismul și plămânii pentru efortul și altitudinea care urmează”, a anunțat Octavian Marin, pe Facebook.
Cât de dificilă este urcarea pe Vârful Baruntse
Vârful Baruntse se află la granița dintre masivele Everest și Makalu. Este izolat de întinderi glaciare vaste, iar accesul este destul de dificil. Este considerat unul dintre cele mai bune vârfuri de pregătire (aclimatizare) pentru alpiniștii care intenționează să escaladeze munți de peste 8.000 de metri. Pantele muntelui sunt abrupte, cu gheață și zăpadă, iar riscul de avalanșă și altitudinea extremă îl transformă într-o provocare serioasă care necesită corzi fixe și o condiție fizică excelentă.



