Două persoane au ajuns la spital, marţi dimineaţă, una dintre acestea decedând ulterior, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 6, în zona gării din localitatea mehedinţeană Orşova. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, potrivit ISU Mehedinţi, cu cinci persoane implicate. Dintre acestea, o singură victimă este blocată în autoturism.





La fața locului s-au deplasat echipaje de intervenție pentru a acorda primul ajutor victimelor și a asigura zona afectată de evenimentul rutier.
Coliziune între două mașini în zona gării Orșova
„La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Orșova și echipaje multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin ( o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD). De asemenea, la locul accidentului au fost direcționate și două ambulanțe SAJ”, transmite ISU Mehedinţi.
Dintre cele cinci persoane implicate în accident, două persoane, aflate în stare de inconștiență, au fost transportate la CPU Orșova de către echipajele SAJ. Una dintre acestea, a decedat însă la spital. Polițiștii au deschis dosar penal.
”Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, din cercetările efectuate, au stabilit că o femeie de 52 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Orșova, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani.
Din accident,a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto si a altor trei pasageri, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Celuilalt conducător auto i-au fost prelevate mostre biologice.” – IPJ Mehedinți
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.


