Spitalul Clinic Județean de Urgență (SJU) Craiova investește 20 mil. lei în echipamente medicale de top pentru pacienții cu accident vascular cerebral (AVC). Proiectul, finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027, acoperă toate etapele: diagnostic, tratament intervențional, monitorizare critică și recuperare neurologică.
SJU Craiova: Echipamente medicale de 20 mil. lei
Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind una dintre principalele cauze de mortalitate și dizabilitate la nivel mondial.
Investiția, în valoare de 20.625.751 lei, fără TVA, dezvoltă circuitul complet al pacientului cu AVC, de la evaluarea de urgență și diagnostic, până la tratamentul intervențional și medicamentos, monitorizarea pacientului critic și recuperarea neurologică, anunță Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Proiectul este inclus în cadrul Programului Sănătate 2021–2027 în conformitate cu obiectivele și liniile de finanțare aplicabile dezvoltării infrastructurii și serviciilor medicale din regiune.

Cifrele activității medicale la SJU Craiova
Potrivit sursei citate, investiția răspunde volumului ridicat și complexității cazurilor tratate în cadrul spitalului.
”De la începutul anului, 312 pacienți cu AVC au beneficiat de tratament, dintre care 72 de pacienți au fost tratați prin tromboliză intravenoasă, iar 24 prin chirurgie minim invazivă (trombectomie mecanică). Activitatea se desfășoară într-o structură cu 25 de paturi”, spun reprezentanții SJU Craiova.
Stadiul procedurii de achiziție și măsuri de transparență
Procedura de achiziție se află în etapa de revizuire a documentației tehnice. Spitalul a suspendat temporar procedura pentru actualizarea unor cerințe tehnice și a prelungit cu 20 de zile termenul de depunere a ofertelor.
Modificările vizează creșterea nivelului de performanță tehnică solicitat pentru anumite echipamente.
Pentru protejarea comunității medicale și asigurarea unui proces integru, obiectiv și transparent, utilizăm o strategie structurată pe trei piloni:
- Securitatea și obiectivitatea specificațiilor tehnice
- Transparență deplină și trasabilitate în toate etapele procesului
- Mecanisme clare de protecție împotriva presiunilor și interferențelor externe




