O anchetă amplă derulată de autorități scoate la iveală fapte grave de corupție legate de obținerea ilegală a pensiilor de invaliditate. O femeie din comuna Cilieni a intrat în vizorul procurorilor pentru fapte de trafic de influență. Cazul face parte din acțiunile extinse la nivel național derulate sub denumirea de „Operațiunea Jupiter”.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada aprilie – iulie 2024, suspecta D.I. a cerut și a încasat suma totală de 12.000 de lei. Aceasta a primit câte 6.000 de lei de la 2 denunțători, promițând că poate interveni pe lângă membrii Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Olt. Scopul banilor era obținerea gradului de invaliditate și a drepturilor financiare aferente.
Măsuri preventive dispuse de procurorii din Olt
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus la data de 5 noiembrie 2026 luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile. Inculpata trebuie să respecte mai multe obligații stricte impuse de autorități.
„În urma probatoriului administrat şi reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 05.11.2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpata D.I., cercetată pentru săvârşirea infr. de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.(2 acte materiale), pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 05.11.2026, stabilindu-se să respecte mai multe obligaţii, printre care: «să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului care a dispus măsura ori a organelor judiciare pe rolul cărora se va afla cauza,….»”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Sechestru asigurător pe veniturile suspectei
Pentru recuperarea prejudiciului și confiscarea specială a sumei ilicite, organele de anchetă au instituit măsuri asigurătorii asupra banilor încasați de femeie.
„De asemenea, în cursul aceleiaşi zile s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, obiectivat în poprire, asupra veniturilor aparţinând inculpatei D.I., în vederea confiscării speciale a sumei de bani traficate, respectiv până la concurenţa sumei de 12.000 lei”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Suspecta nu are antecedente penale și a recunoscut fapta în timpul audierilor.
„Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, a menționat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.



