Trei tineri au murit într-un accident, pe DN 67, în Vâlcea

Ionut Jifcu
Nighttime emergency scene with firefighters inspecting a multi-vehicle crash; rain, debris, and a fire truck with flashing lights in the background.

Trei tineri au murit, iar alte 2 persoane au fost rănite, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe drumul național DN 67, în localitatea Mihăești din Vâlcea. În eveniment au fost implicate 2 autoturisme, potrivit polițiștilor.

Ce au stabilit polițiștii din primele verificări

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, conducea un autoturism, într-o curbă. Pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, el ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din localitatea Orlești.


Cei 3 tineri decedați și cele 2 persoane rănite

În urma impactului, tânărul de 25 de ani, precum și 2 tinere, ambele în vârstă de 17 ani, din orașul Ocnele Mari, respectiv localitatea Roești, pasagere în autoturismul condus de acesta, au decedat. Conducătorul auto de 67 de ani, precum și o femeie de 61 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Alcoolemia, traficul blocat și cercetările, după IPJ Vâlcea

„Având în vedere starea de sănătate a conducătorului auto de 67 de ani, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În zona producerii accidentului, traficul rutier a fost blocat total, fiind deviat pe drumul comunal 128.

Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest tragic eveniment rutier”, arată IPJ Vâlcea.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol