Municipiul Slatina, condus în prezent de liberalul Mario De Mezzo, trage în jos absorbţia de fonduri europene a întregii regiuni Sud-Vest Oltenia. Acest lucru a fost confirmat, luni, de directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan.
„Nu suntem în parametri normali”, la nivelul Slatinei
Stelian Bărăgan a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul CJ Olt, că la Slatina sunt întârzieri, în ceea ce priveşte accesarea de proiecte pe fonduri europene.
„Întotdeauna a fost corect și vreau să fiu corect, pentru că așa este normal. Acesta este mandatul meu. Sunt câteva întârzieri la nivelul MRJ-ului Slatina. Întârzieri pe care în următoarea perioadă o să le abordăm pentru că trebuie să demonstrăm că avem capacitatea administrativă. Adică gradul de absorție, atât progresul fizic cât și progresul financiar, în acest moment, este întârziat la nivel de Slatina”, a declarat Stelian Bărăgan.
O abordare unitară, pentru toate cele cinci reședințe de județ
El a adăugat că urmează o discuţie la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ (MRJ).
„De asta v-am spus că am avut o discuție tehnică. Am analizat noi în primul rând fiecare proiect în parte. O să avem o abordare unitară pe toate proiectele, la toate cele cinci MRJ-uri, că așa este normal, firesc. Am avut cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu, am avut cu domnul primar Romanescu, am avut cu domnul primar Scrieciu și cu domnul primar Gutău. Iar acum urmează Slatina. E normal să avem cu toți o abordare unitară, pentru că nu vreau să se audă cu cei de la Gorj au fost mai nu știu cum, cu cei de la Dolj, nu știu cum. Nu, în niciun caz”, a adăugat Bărăgan.
Un mesaj direct pentru primarul Mario De Mezzo
Directorul ADR Sud-Vest Oltenia i-a cerut lui Mario De Mezzo să ia măsuri.
„Și de aceea eu transmit un mesaj domnului primar, cu siguranță o să ne și cunoaștem, pentru că nu am avut onoarea să-l cunosc pe domnul primar, și să-i spun concret ce cred eu că este pe fiecare proiect în parte și să ia măsuri. Pentru că în acest moment ne pune în pericol absorbția la nivel de MRJ-uri. Degeaba trage Slatina mai mult, sau Craiova mai puțin, sau invers, dacă nu avem absorbție per total. Și astăzi, când vorbim, la Slatina nu suntem în parametri normali. Sunt ferm convins că până la 31 decembrie 2026, domnul primar al municipiului Slatina își va pune aparatul tehnic la treabă și vom trage cele 15% pe care eu le-am dat ca și țintă domnului director al Autorității de Management”, a conchis Stelian Bărăgan.
Bani europeni, pierduți pe bandă rulantă, la Slatina
Avertismentul ADR vine după ce administrația De Mezzo a înregistrat deja pierderi importante în portofoliul de proiecte europene al municipiului.
Potrivit informațiilor furnizate oficial de ADR Sud-Vest Oltenia, valoarea proiectelor Slatinei care au fost respinse sau ale căror contracte au fost reziliate depășește 216 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 43 de milioane de euro.
Proiectele fuseseră inițiate și pregătite în perioada fostei administrații, iar finanțările erau disponibile prin apelul destinat dezvoltării urbane integrate a municipiului Slatina. Era vorba despre un apel dedicat orașului, astfel încât Slatina nu concura cu alte localități pentru respectivele fonduri.
Cinci proiecte PNRR, niciunul implementat până la termen
La această situație se adaugă portofoliul PNRR al municipalității. Primăria Slatina avea 5 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare cumulată de aproximativ 35 de milioane de lei. Toate fuseseră pregătite și contractate înainte de schimbarea administrației locale și au fost preluate, în 2024, de noua conducere a Primăriei.
La termenul de 31 august 2026, niciunul dintre cele 5 proiecte nu fusese implementat. Printre investițiile respective se numărau modernizarea sistemului de gestionare a parcărilor și actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului, inclusiv transpunerea acestuia într-un sistem digital GIS.
Cele 2 situații au surse de finanțare și regimuri distincte, însă valoarea cumulată a proiectelor respinse, reziliate ori neimplementate până la termen depășește 250 de milioane de lei.



