Procurorii DNA au confirmat că au deschis un dosar penal, ca urmare a unei sesizări că Alexander Cojocaru, cameramanul „oficial” al primarului Mario De Mezzo, lucrează fictiv în cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Slatina.
Mai exact, deşi este angajat al CSM Slatina, Cojocaru se ţine după actualul primar De Mezzo, indiferent de ora din zi sau din noapte şi îl filmează pe acesta. Ulterior, el se ocupă şi de editatea materialelor video.
Situaţia a fost sesizată procurorilor anticorupţie de reprezentanţii societăţii care administrează Cimitirul Strehareţi, atunci când De Mezzo, Cojocaru, şeful Poliţiei Locale Cristinel Rădoi şi alţi angajaţi ai Primăriei Slatina au descins ilegal la sediul acestei firme.
Acum, Direcţia Naţională Anticorupţie anchetează această situaţie.
„Urmare a sesizării dumneavoastră înregistrată la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, cu numărul 449/I-22/2026, prin care precizați aspecte referitoare la evenimentul din data de 29.01.2026, vă comunicăm următoarele: În temeiul art. 288 și următoarele din Codul de procedură penală, aspectele sesizate au fost înregistrate în evidența cauzelor penale, petiția fiind atașată dosarului penal astfel constituit, urmând ca la finalizarea cercetărilor să vă fie comunicată soluția legală și temeinică”, arată DNA, într-un răspuns oficial.

Cazul „Dragnea”
Pe 27 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Această sentință a fost dictată în celebrul dosar al angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, unde acuzațiile oficiale au vizat infracțiunea de instigare la abuz în serviciu.
Imediat după decizia judecătorească, fostul președinte al Camerei Deputaților a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova pentru executarea pedepsei. Aceasta nu a fost însă prima sa problemă penală majoră. Anterior, în anul 2016, Dragnea fusese deja condamnat definitiv într-un alt caz de răsunet, cunoscut drept dosarul „Referendumul”. În acea speță, el a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de fapte legate de fraudarea referendumului organizat în anul 2012 pentru demiterea președintelui de la acea vreme.
După executarea unei fracțiuni din pedeapsa cu executare primită în 2019 și în urma mai multor solicitări depuse în instanță, parcursul său în detenție s-a încheiat la jumătatea anului 2021. Pe data de 15 iulie 2021, Tribunalul Giurgiu a admis definitiv cererea sa de eliberare condiționată, permițându-i astfel fostului lider politic să părăsească penitenciarul înainte de termenul integral al sentinței inițiale.
Primarul, şeful Poliţiei Locale şi alţi angajaţi ai primăriei, anchetaţi pentru abuz
Mai mulţi suspecţi în dosarul privind acuzaţiile de privare de liberate de la Cimitirul Strehareţi au fost din nou audiaţi, recent, de anchetatori. Printre cei vizaţi de dosar se numără actualul primar al Slatinei, Mario De Mezzo, şi şeful Poliţiei Locale.
Printre cei care au fost citaţi se numără şeful Poliţiei Locale, pensionarul special Cristinel Rădoi, şi alţi trei polițiști locali. Dosarul a fost deschis în primăvara acestui an.
Potrivit informaţiilor din anchetă, audierile au fost reluate după ce cererea de strămutare a dosarului a fost respinsă de Parchetul General. Acum, suspecţii au fost informaţi cu privire la schimbarea încadrării juridice.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat, în luna martie, că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii ilegale a actualului primar şi a acoliţilor săi la Cimitirul Strehareţi, la finalul lunii ianuarie.
Potrivit unui răspuns oficial remis de procurori, „pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au fost înregistrate mai multe sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Municipiului Slatina având ca obiect evenimentul de mai sus”.
Sursa citată precizează că efectuează cercetări faţă de nu mai puţin de şapte infracţiuni, printre care violarea vieţii private, lipsire de libertate şi furt.
„La acest moment, se efectuează cercetări in rem, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „Abuz în serviciu”, faptă prev. de art. 297 alin 1 din C. pen., „Purtarea abuzivă”, faptă prev. de art. 296 alin 2 din C. pen., „Hărțuirea”, faptă prev. de art. 208 alin 1 din C. pen., „Lipsirea de libertate în mod ilegal”, faptă prev. de art. 205 alin 1 din C. pen., „Violarea vieții private”, faptă prev. de art. 226 alin 1 și 2 din C. pen. „Furt calificať”, faptă prev. de art. 228 alin. 1-art. 229 alin. 2 lit. b C. pen. şi „Violarea sediului profesional”, faptă prev. şi ped. de art. 225 alin. 1 C. pen. Cauza a fost trecută în urmărire penală proprie procurorului, urmând a fi administrate probe pentru stabilirea situației de fapt şi lămuririi împrejurărilor cauzei sub toate aspectele”, se arată în comunicarea oficială a Parchetului Slatina.
Abuzuri
La finalul lunii ianuarie, pentru a distrage atenția publică de la scandalul taxelor și impozitelor record impuse la începutul anului, primarul Mario De Mezzo a orchestrat o diversiune de proporții, folosind Poliția Locală Slatina ca pe o trupă personală de șoc. Ceea ce a fost prezentat pe rețelele de socializare drept o preluare a administrării Cimitirului Strehareți s-a dovedit a fi, în realitate, o demonstrație de forță abuzivă care expune derapajele grave ale instituției de ordine publică.
Deși dosarul litigiului cu firma concesionară, Ecumenic Funerar, se află încă pe rolul Tribunalului Mehedinți, iar hotărârea de Consiliu Local nu primise avizul de legalitate de la Prefectură, edilul a ordonat o „descindere” ilegală. Însoțit de directorul Poliției Locale, Cristian Rădoi, primarul a folosit agenții pentru a intimida și hărțui reprezentanții firmei, transformând instituția într-un instrument de opresiune împotriva oricui îi stă în cale.
Polițiștii locali și-au depășit flagrant atribuțiile legale, ignorând faptul că o evacuare se poate face exclusiv printr-un executor judecătoresc. Agenții au descins abuziv pe o proprietate administrată legal, săvârșind fapte care ridică suspiciuni de violare de domiciliu. Mai mult, sub comanda directă a șefilor, polițiștii au recurs la forță fizică extremă: au imobilizat și percheziționat ilegal un angajat al firmei și au sustras un set de chei din vestiarul unității.




