Ambrose Bierce: Istorie, un bilanț în cea mai mare parte fals, de evenimente în cea mai mare parte neimportante, care sunt cauzate de conducători în cea mai mare parte ticăloși și soldați în cea mai mare parte proști.
Alphonse Allais: Contribuabilii plătesc impozitele, aleg conducătorii și plătesc oalele sparte.
Ţările române, apoi România, n-au fost niciodată în afara Europei. Când vorbim de „occidentalizare”, înţelegem adaptarea la Occident a unei culturi (literare, politice) de sorginte orientală, adică exclusiv religioasă, până pe vremea lui Dimitrie Cantemir. Schimbarea s-a făcut nu atât prin mergerea românilor în Apus, cât prin coborârea Apusului asupra noastră în chipul presiunii politice. Austria și Rusia, apoi „nemţii” sunt tot mai des văzuţi pe aceste meleaguri atrăgătoare. Au urmat fanarioții. Însă intrarea unui popor în altă lume se face prin limbă, graiul bisericesc nemaifiind suficient. În Ardeal occidentalizarea se face prin catolicism.
În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, George Călinescu îl plasează pe Ioan Budai-Deleanu, crescut în şcolile de la Blaj şi Viena, la occidentaliști.
Acesta, în Ţiganiada, spune „povestea eroi-comică a unor ţigani înarmaţi de Vlad Ţepeş să ţină piept turcilor, care însă din poltronerie-lipsă de curaj, lașitate, comit o sumedenie de încurcături. Intră şi miraculosul creştin, fiindcă arhanghelul Mihail cu ceata lui îl ajută pe Ţepeş împotriva păgânilor asistaţi de oştile Satanei. Numele ţiganilor formează un genial catalog grotesc de sonuri: Aordel, Corcodel, Parpangel.
Apoi… Noi ţiganii să avem ţărişoară, Unde să him numai noi dă noi… Să avem sate, căşi, grădini ş-ogoară, Şi de toate, ca ş-alţi mai apoi… Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de hărmălaie şi orbească înfuriere sunt aspecte obişnuite,… zgomotele emise de defilarea romilor sunt un adevărat muzeu fonetic. Mergerea lui Parpangel la iad şi la rai e povestită ţigăneşte, însă în manieră dantescă, ajungerea fiind divină, nu-i nici el „dă voia” lui: … Ajunsem la poarta ha dă rai; Iar Sânt Petru, căutând pă o hudă, Aşa zise cu sântul său grai: — Dar tu, măi ţigane, ce cauţi aici În cămaşă cusută cu arnici? Nu ştii tu că în trupul păcătos Nu este slobod a intra nimărui Aici în raiul nostru frumos…? Eu îngenunchind, mă închinai lui Şi zisei: — Să mă ierţi, sfinţia-ta, Eu n-am venit aici dă voia mea!”. Tiganiada lui Ioan Budai-Deleanu e o parabolă.
În Istoria poporului român, conducătorii erau voievozi, domni sau regi, apoi președinți. Diferenţa dintre regi şi preşedinţi e că unii sunt unşi cu Mirul Sfânt, alţii sunt aleşi. Primii domnesc, ceilalți guvernează. De aici criza de nepăsare identitară și (ne)recunoaştere publică. Mai ales când vii și cu doi regi și un președinte al romilor de aici și de pretutindeni, lângă un alt rege și un alt președinte al românilor de aici și de pretutindeni.
Specialiștii în fenomene previzionistice, dar și istoricii, vorbesc din ce în ce mai des despre începuturile umanității pe aceste meleaguri, sau despre România și India, drept centre spirituale ale omenirii, dintotdeauna. Așa o fi, dacă spun ei. Însă acum ne conduc „supraviețuitorii”, foști nomenclaturiști sau urmașii lor (ce păcat de români că trebuie să aleagă dintre doi comuniști, zicea Băsescu). Cumetria liberal-comunistă este mai puternică decât orice doctrină. Copiii şi nepoţii celor din tribunele oficiale ale PMR, ulterior PCR, sunt astăzi stăpânii României.
„Feriţi-vă de burghezia proletară!”, zicea V. I. Lenin. Cum să ne mai ferim dacă ea a devenit istorică? Dar, cine ne conduce, de fapt?
Cităm mereu pe marii clasici pentru a arăta că, la noi lipsind ideile, facem spectacol lexical, „o adevărată orchestră burlescă, întemeiată mai ales pe onomatopee”, cum zice G. Călinescu, enumerând conducătorii poporului român de rang înalt, am uitat că mai avem încă un rege (al romilor creștini) și chiar un împărat. „Budai-Deleanu n-a avut nevoie să umfle comedia ca Tassoni, pentru motivul că ţiganii sunt de la sine o caricatură a societăţii umane. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de hărmălaie şi orbească înfuriere sunt aspecte tribale obişnuite, şi poetul n-a avut decât să le condenseze într-un limbaj de-o ţigănie maximă, în care e formulat chiar idealul de naţie liberă”, mai zice G. Calinescu.
Noi, cei de azi, riscăm să intrăm în Istorie – care e o convenție universală, ca o nație liberă de a ne face de râs prin această țiganiadă continu pe ecranele patriei. Căci, ceea ce ne spun clasicii despre etnia romă e valabil și pentru „poporul conducător” despre care vorbeam acum câteva zile. Dacă la nivel înalt avem regi, împărați și președinți, la alte nivele avem primarii, care sunt când sultani, când faraoni, urmând cât de curând să fie, probabil, Dumnezeu, că doar în rolul ăsta i-a mai rămas nației conducătoare să se scălâmbăie. Penibilul la români e o artă desigur, cu o continuitate demnă de o cauză mai bună – circ și pâine, ca-n vechea Romă, pe pământul vechii Dacii.
Dar, vorbind de cei care ne conduc, am uitat de „baroni”, de parlamentarii (dublați ca număr), de miniștri (la fel), apoi de „organili” locale și centrale, și europene, etc., de-ți vine să zici (poate și este) că sunt mai mulți cei cu mapa decât cei cu sapa, secera și ciocanul, sau alți „oameni ai muncii de pretutindeni” (care și de unde muncă la ăștia?). Am uitat că mai avem și „Statul paralel”, care nu e o glumă, ci o realitate scump plătită, moral și financiar, că el conduce.
Pentru că trăim, o știm cu toții, într-o lume globalizată, când avem timp, ne întrebăm cine ne conduce, totuși? Cine conduce de fapt Lumea, că la noi văzurăm? Cine deține puterea absolută? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Unii zic de IIluminați – punctul pe I. Ei o zic ca și când ar vorbi de SF iar noi o percepem tot cam așa.
Se zice că „între ceea ce știi și ceea ce nu știi este ceea ce presupui” și se mai zice că, de la cel mai înalt nivel imaginabil al puterilor statale, acești Illuminați necunoscuți celor mulți, guvernează aproape nestingheriți, făcând legi universale și revoluții locale, instaurând guverne, hotărând ce țări dispar pentru ca altele să le ia locul, „fabricând” noi ideologii și noi religii. Ei au creat „orânduirea” capitalistă, tot ei au creat-o și pe cea comunistă. Ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și președinți de state ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini. Practic scopul lor este să controleze și să conducă întreaga planetă prin crearea unei Noi Ordini Mondiale și a unui Guvern Mondial unic. Acești oameni nu sunt interesați să câștige bani deoarece „fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricâți bani doresc. Ce își mai poate dori cineva care are toți banii din lume? PUTERE și CONTROL! De ce doresc ei să stăpânească LUMEA, PLANETA, UNIVERSUL? Asta nu mai știm. SF!
