CAO pierde un nou proces: Reangajare și salarii în urmă

Ionut Jifcu

Compania de Apă Olt (CAO) a pierdut, recent, încă un proces la Tribunalul Olt, iar acum trebuie să reangajeze o persoană concediată ilegal. Este vorba despre o sentinţă a Tribunalului Olt din 13 mai, prin care Compania de Apă Olt este obligată să o reangajeze pe Andreea Cismaru. Aceasta este soţia fostului director adjunct al CAO, Cristian Cismaru, concediată ilegal.

Mai mult, CAO trebuie să-i plătescă „despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat”.


Decizia pe scurt a instanței de judecată

„Solutia pe scurt: Admite contestaţia. Anulează Decizia de concediere nr.365/15.01.2025 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, potrivit art. 80 din Codul muncii, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Olt, sub sancţiunea nulităţii. Obligă pârâta la plată către contestatoare a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocaţial redus. Pronunţată azi, 13.05.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în încheierea Tribunalului Olt.

Dosar juridic: număr unic 1846/104/2025, Secția I Civilă, obiect contestație decizie de concediere; părți Carmen CISMARU ANDREEA și SC COMPANIA DE APL OLT SA; termene și hotărâri menționate.


Context: Concedieri abuzive anulate în instanță și manageri repuși în funcție

Nu este primul astfel de proces pierdut de CAO, după o cocediere anuzivă. Îndepărtat imediat după ce echipa lui Mario De Mezzo a preluat controlul majoritar în instituție, în noiembrie 2025, fostul director Cristian Bircea a revenit pe exact același post în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Tribunalul Olt a anulat Decizia de concediere nr. 269 din 22 octombrie 2024, iar Curtea de Apel Craiova a respins definitiv recursul formulat de companie, obligând instituția să îl repună în drepturi și să îi achite integral salariile din perioada în care a fost înlăturat.

Valul de litigii de muncă deschise de foștii directori

Cazul său nu este însă unul izolat în interiorul CAO Olt, unde preluarea acționariatului majoritar de către noua administrație a fost urmată de un val de concedieri pe criterii suspectate ca fiind politice.

Alți foști directori, printre care Cristian Cismaru, fost director adjunct, și Monica Pietriș, fost director economic, au acționat la rândul lor instituția în judecată, considerând desfacerea contractelor de muncă drept un abuz lipsit de argumente profesionale.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol