Marius Oprescu l-a atacat dur pe Mario De Mezzo, numindu-l „infractor” și acuzându-l că blochează intenționat lucrările pe strada unde locuiește liderul PSD. Mai mult, președintele CJ Olt a dezvăluit că actualul edil al Slatinei ar fi încercat să obțină clemență politică prin intermediul unor figuri marcante precum Florin Barbu și Olguța Vasilescu.
Prim-vicepreședintele PSD a lansat joi un atac necruțător, susținând că șantierul de pe strada Vederii este menținut deschis doar pentru a-i crea un disconfort personal, deși victimele reale sunt cetățenii.
„Infractorule, eu locuiesc pe strada Vederii. Da, da, Vederii. Acea stradă din Slatina pe care în urmă cu două luni de zile ai lansat-o în execuție cu mare tantam! Ai deschis șantierul, ai decopertat-o și ai lăsat-o așa. Muncitorii de acolo vorbesc că nu vrei să o închizi ca să îmi faci mie în necaz. Să știi că te înșeli, nu mie îmi faci în necaz, îți bagi joc de slătinenii care trec zilnic pe acolo și își rup mașinile”, a declarat Marius Oprescu.
„Ești un abonat al calmantelor la farmacie”
Marius Oprescu a făcut referire și la starea tensionată a primarului, sugerând că acesta nu mai face față presiunii publice și administrative, în contextul scandalurilor recente legate de comportamentul său.
„În ceea ce mă privește, eu îți fac față, tu îmi poți face față mie? Am auzit că ești un abonat al calmantelor la o celebră farmacie din Slatina. Să-ți faci stoc, că ăsta e doar începutul!”, a declarat Oprescu.
Dezvăluiri: De Mezzo, rugăminți către Barbu și Olguța Vasilescu
Președintele CJ Olt a scos la iveală detalii despre încercările primarului de a opri criticile politice prin intermediul unor mediatori. Conform acestuia, De Mezzo ar fi căutat sprijin atât la nivel ministerial, cât și la primăria Craiovei.
Tentative de mediere politică eșuate
Oprescu susține că edilul Slatinei a încercat să îi contacteze pe Florin Barbu și pe Olguța Vasilescu pentru a obține un armistițiu politic, deși acum îi atacă public pe aceștia.
„Și nu mai încerca prin diverși prieteni de ai mei să mă cauți să mă opresc din această campanie. Că nu mă voi opri. Și știi de cine vorbesc. Acum îl faci corupt pe Florin Barbu. Acum patru luni, când dădeai târcoale și zgâriai pe la poartă, pe la el, la Milcov, să-l convingi să mă convingă să nu mai dau în tine, nu era corupt. Era cel mai compatibil și cel mai corect om din PSD. Acum nu mai e. Și la fel ai fost și la Olguța Vasilescu, la Craiova, tot încercând să mă faci să nu mai dau în tine”, a dezvăluit Marius Oprescu.
Liderul social-democrat a încheiat intervenția într-un ton categoric, subliniind că nu va ceda presiunilor sau tentativelor de dialog prin intermediari: „Să știi că nu mă voi opri. Ești un accident al Slatinei și așa vei rămâne în istoria Slatinei. Un accident! Infractorule!”, a conchis Oprescu.








