,,Du-te, zise Soarta, trage o Raită prin viaţă, şi când te saturi, mai vorbim”. ,,Eu cred că nici nu mai exist. Cred că exist numai în mintea mea”. M. M.
Despre ziua de ieri și despre cea de mâine
Înălțarea Domnului se sărbătorește, în fiecare an, anul ăsta pe 21 mai, la 40 de zile de la Paște, de fiecare dată joia, și reprezintă ultimul eveniment din viața pământească a lui Iisus Hristos, ziua aceasta fiind totodată și sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română. În popor, sărbătoarea Înălțării Domnului se mai numește și Ispas, Ispas fiind un martor întâmplător al Înalțării, un cioban care, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul tăcut și uimit, și apoi a povestit cele întâmplate. O legendă populară ne spune că, la Nașterea lui Iisus, în grajd, cum bine știți, boii au fost blânzi și liniștiți, dar caii nu. Atunci Maica Domnului a zis că acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a șasea de după Paști, căreia i s-a spus și „Paștele Cailor”, expresie care a căpătat un înțeles peiorativ de-a lungul timpului, semnificând o dată care, de fapt, nu există (a amâna până la Paștele Cailor).
Copilul veni și sparse pustiul…
Am făcut această creștinească divagație pentru a evidenția câteva aspecte triste care-i privesc pe români. Această Sfântă sărbătoare presupune ,,sărbătorire”. Oamenii își pun la brâu frunze de nuc, asemeni lui Iisus când s-a înălțat la ceruri, se bat cu leuștean ca să fie feriți de rele și de boli. Și vitele sunt bătute cu leuștean, ca să se îngrașe, să fie sănătoase și ferite de vrăjitorii. Tot în această zi se sfințesc plantele de leac – leușteanul, paltinul, alunul. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai. În anumite zone casele și mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde și rachiu. Sunt marcate vitele și se taie miei. Este ultima zi în care se mai pot roși ouă. Câți dintre români pot sărbători, punînd pe masă pâine, brânză și rachiu, și ouă roșii, și câți își pot permite cheltuieli pentru a face pomeni morților? Rămâne credința, singura în măsură să ne ferească de ruperea sufletului bântuit de neajunsuri pe care nimeni nu le vede și nu le înțelege. De înlăturat neajunsurile românilor, poate la Paștele cailor, căci avem vini de ispășit, mai toți, în această scurtă trecere a noastră.
Femeia și bărbatul se privesc cu grijă, să nu-și încurce gândurile și dorințele, apoi, cu ochii spre Cerul sprijinit de păsări sătule de zbor, strigă în gând copilul plecat s-adune din râu, fulgii căzuți din aripi de pasăre ce nu mai știe să zboare.
Așează masa și scaune sub salcia amiezii, frâng pâinea rotundă ca o lună plină și așteaptă să vină feciorul de la apa în care spală zborul frânt al păsării celuilalt tărâm.
În liniștea enormă se aud lătrând de sub masă cățeii pământului, scăpați din lanțuri ruginite de vreme, Cerul, mai înalt decât aerul respirat, se sprijină de razele soarelui, căci cumpenele, fără ciuturi, căzute sunt în fântânile adânci, fără apă. Copilul veni și sparse pustiul.
Femeia îi mângâie pe amândoi cu privire ușoară, să-I apere de gândurile rele. Taină și tăcere, ca la-nceputuri la care nu ajungi fără să pleci.
Așteptăm Învierea!
Dar, până la Înălțare, auziți-l pe Domnul nostru cel terestru, Eminescu, ce zice despre criză, v-am zis că la noi, ea, criza, a fost, este ți va fi, pentru că ,,…acei ce compun grosul de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheșeftarii de toată mîna…aflați pretutindeni, în administrație, în finanțe, în universități, pe jețurile de ministri, fizionomii nespecializate, protoplasma de postulanți care tratează totul cu egală, suficiență,…înmuțirea claselor consumatoare și scăderea celor productive, iată răul organic, puterea productivă a nației nu poate să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de organizație și de civilizație străine, introduce cu grămada în țara noastră,… iar mita e-n stare să pătrundă orișiunde în țara asta, pentru mită, capetele cele mai de sus ale administrației vînd sîngele și averea unei generații…”.
Bine, Eminescu, ziaristul de care tremurau toți, inclusiv Majestatea Sa Regele (Scăpați-mă de Eminescu), m-a convins că, la noi, prostia cu ștaif, hoția, corupția, nepăsarea, fărădelegea, și altele, sunt un dat istoric, să nu zic genetic. Acum, având prosperi oameni de afaceri, dar și prosperi bugetari, îmi dau seama că prosperitatea creează monștri, în vreme ce marea masă a oamenilor, cei care nu votează că le-a venit scârbă, își duce viața într-o disperare tăcută. Desigur, eu sunt convins că ai noștri politicieni acum gândesc liber, democratic, la ceea ce au de făcut în această direcție – CRIZA, dar, a gândi liber la ceva e un lucru, iar a gândi corect despre acel ceva e un și mai mare lucru. Ori ei n-o fac, pentru că sunt robii unei conduceri colective partinice (PSD, PNL, AUR, etc.) Ori interesele partidelor sunt altele decât ale poporului. Iar despre conducerile în trei sau mai mulți se zice că funcționează bine atunci când unul din ei e în concediu iar ăilalți sunt bolnavi. Avem în continuare o scabroasă bălăcăreală, țiganiadă politică de nu știi ce să mai zici. Așteptăm Învierea!
