PNL, avertisment dur pentru PSD: „Nu mai putem continua”

Delia Pătru
PNL, avertisment dur pentru PSD: „Nu mai putem continua”
PNL, avertisment dur pentru PSD: „Nu mai putem continua”

Biroul Politic Național al PNL a adoptat luni seară o rezoluție critică la adresa partenerilor de guvernare. Deși liberalii își reafirmă angajamentul pentru stabilitatea țării, aceștia lansează un avertisment fără precedent către PSD, pe fondul tensiunilor tot mai accentuate din cadrul Executivului.


PNL, rezoluția radicală adoptată la Vila Lac

Liberalii subliniază că România traversează o perioadă marcată de provocări externe și interne majore care necesită un guvern funcțional și predictibil.

„România se află într-un moment dificil: context internațional complicat, deficit excesiv, presiuni pe absorbția PNRR și o economie fragilă. În acest context, țara are nevoie de stabilitate guvernamentală și predictibilitate”, se arată în documentul postat de Partidul Naţional Liberal.

Totodată, PNL acuză indirect PSD de sabotarea eficienței administrative: „Tensiunile generate de PSD în Coaliție sunt de natură să reducă eficiența guvernamentală și să scadă încrederea cetățenilor”.

PNL, avertisment dur pentru PSD: „Nu mai putem continua”
PNL avertisment dur pentru PSD Nu mai putem continua

Prioritățile PNL și susținerea pentru Guvernul Ilie Bolojan

În ciuda tensiunilor, PNL și-a trasat direcțiile strategice pentru perioada următoare, axate pe reforme și gestionarea fondurilor europene. Formațiunea politică își menține încrederea în actualul premier.

„PNL va acționa pentru o guvernare eficientă și stabilă, cu următoarele priorități: stabilitatea finanțelor publice, securitate energetică, eficiență în administrație, absorbția fondurilor europene și implementarea proiectelor de țară. PNL susține stabilitatea guvernamentală și Guvernul Ilie Bolojan.”

Condiția rămânerii la guvernare: Fără crize provocate de PSD

Cel mai dur mesaj al rezoluției vizează direct comportamentul partenerilor de coaliție. Liberalii cer imperativ respectarea acordurilor semnate și avertizează cu ruperea parteneriatului.

„PNL cere PSD să respecte acordul de coaliție și partenerii de guvernare și să revină la o atitudine responsabilă. Dacă PSD va provoca o criză guvernamentală, PNL nu va mai putea fi în Coaliție cu PSD.”

Scenariul trecerii în Opoziție

Reuniunea de la Vila Lac a avut loc într-un moment de maximă presiune, după amânarea ședinței de la Sibiu din cauza prelungirii dezbaterilor pe buget. Surse din partid indică faptul că se analizează serios opțiunea trecerii în opoziție.

Deputatul Mircea Fechet a punctat acest risc, menționând că premierul Ilie Bolojan nu va accepta un compromis care să ducă „bugetul în derizoriu” prin eventuale alianțe conjuncturale între PSD și AUR.

Calendarul PSD și viitorul guvernării

Reacția vine după ce PSD a anunțat propria strategie. Conducerea social-democrată a decis, într-o ședință de luni dimineață, ca data de 20 aprilie să fie momentul consultării interne care va decide soarta actualei alianțe politice, un demers inițiat de Sorin Grindeanu încă de la finele anului trecut.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol