Slatina: Sinistrații de pe Grădiște, blocați de primărie

Ionut Jifcu

Slatina: Primarul Mario De Mezzo a întârziat nepermis de mult expertiza tehnică pentru alunecarea de teren de pe strada Grădişte, fapt ce ar putea duce la un blocaj administrativ, iar familiile afectate de calamitate ar rămâne fără ajutor. Comitetul pentru situaţii de urgenţă, reunit luni sub conducerea prefectului Emil Albotă, a solicitat Primăriei Slatina să finalizeze, în regim de urgență, procedura de achiziție a serviciilor de expertiză tehnică privind stabilitatea terenului din zona afectată. Timp de 12 zile, de la data debutului alunecării de teren, administraţia locală a fost impasibilă.

Prefectul Emil Albotă a explicat că în baza expertizei se vor putea lua următoarele decizii administrative, inclusiv alocarea de sprijin financiar pentru familiile afectate de calamitate. Totodată, expertiza poate stabili şi dacă alunecarea de teren de pe Dealul Grădişte ameninţă şi alte locuinţe din zonă.

Slatina: Importanța expertizei tehnice în gestionarea crizei

„Administrația actuală. Aș începe cu primul punct. În ultima hotărâre adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt, autorității publice locale i-a fost stabilită obligația de a realiza o expertiză tehnică de specialitate privind stabilitatea versantului, starea construcțiilor afectate și dispunerea măsurilor de siguranță care se impun. Această expertiză reprezintă documentul tehnic fundamental care trebuie să stabilească gradul de stabilitate al terenului, nivelul de risc pentru locuințele existente și soluțiile tehnice posibile. În prezent, autoritatea publică locală nu a finalizat sau nu a început procedura de achiziție a serviciilor de expertiză”, a declarat Albotă.

Lipsa documentelor blochează despăgubirile guvernamentale

Importanța expertizei în cadrul legal este esențială deoarece constituie fundamentul tehnic pentru deciziile administrative și permite fundamentarea măsurilor de relocare sau consolidare.

„Fără acest document, instituțiile implicate nu pot justifica legal măsuri precum declararea unor locuințe ca fiind improprii pentru locuire, demolarea construcțiilor afectate sau alocarea fondurilor pentru lucrări de stabilizare. Consecințele întârzierii realizării expertizei produc mai multe efecte administrative și operative”, a subliniat prefectul.

Responsabilitatea instituțională și decizia CJSU

Prefectul a ţinut să clarifice cine poartă responsabilitatea directă pentru această etapă a gestionării dezastrului de pe Grădişte.

„Avem la nivel local Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina și autoritatea publică locală, care au responsabilitatea implementării măsurilor dispuse. Trebuie să realizeze documentațiile tehnice necesare. Prin urmare, realizarea expertizei tehnice intră în responsabilitatea directă a autorității locale. Concluzia fermă este aceasta: fără expertiză nu există bază legală suficient fundamentată pentru măsurile definitive”, a conchis Emil Albotă.

Ultimatum de 24 de ore pentru Primăria Slatina

În ședința CJSU Olt, desfăşurată luni, au fost stabilite măsuri ferme. Prioritatea absolută este urgentarea expertizei tehnice privind stabilitatea versantului, Primăria Slatina având obligația de a raporta stadiul achiziției acestor servicii în termen de 24 de ore.

Autoritățile locale trebuie să transmită informări periodice, la fiecare trei zile, referitoare la evoluția situației. În paralel, monitorizarea permanentă a zonei rămâne în sarcina IPJ Olt, IJJ Olt și a Poliției Locale, pentru a asigura protejarea populației până la adoptarea soluțiilor definitive de stabilizare sau relocare.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol