Consiliul Județean Olt a adoptat o hotărâre strategică pentru infrastructura rutieră a județului, asigurând resursele necesare pentru continuarea lucrărilor de modernizare în anul 2026. Decizia vizează acoperirea cotei de cofinanțare de 20% obligatorie pentru decontarea investițiilor derulate prin Programul Național „Anghel Saligny”.
CJ Olt: Investiții majore în trei drumuri județene prioritare
Conform Hotărârii nr. 30 din 25 februarie 2026, fondurile sunt direcționate către obiective de investiții care însumează zeci de kilometri de asfalt nou. Aceste sume reprezintă partea de contribuție locală care permite atragerea fondurilor guvernamentale.
Lista drumurilor care primesc finanțare în 2026
- DJ 643 (Bobu-Voineasa-Balș): A fost aprobată suma de 13.299.501,02 lei. Fondurile sunt destinate modernizării unui sector extins, de peste 24 de kilometri, esențial pentru tranzitul în zonă.
- DJ 546C (Potcoava-Perieți): S-a alocat suma de 2.224.310,87 lei. Această investiție garantează continuitatea lucrărilor pe o distanță de aproximativ 6 kilometri.
- DJ 703C: Proiectul include susținere financiară pentru tronsonul care leagă limita județului Vâlcea de comuna Verguleasa, facilitând astfel conexiunea interjudețeană.
Angajamentul administrației pentru modernizarea infrastructurii
Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a explicat mecanismul prin care județul reușește să mențină ritmul lucrărilor pe șantierele deschise. Acesta a subliniat că respectarea legislației privind cofinanțarea este singura cale pentru a nu bloca proiectele începute.
„Conform unei ordonanțe în vigoare a Guvernului României, pentru a beneficia de finanțare în anul 2026, pe proiectele începute pe «Anghel Saligny», trebuie să asiguri o cofinanțare de 20%. Astăzi, noi, într-o hotărâre a Consiliului Județean, ne-am luat angajamentul că sumele pe care le vom trage de la București vor fi completate de 20%, la fiecare sumă, din bugetul local al județului, atât fel încât cele trei proiecte de reabilitare de drumuri, pe care Consiliul Județean le are pe programul «Anghel Saligny» să continue”, a declarat Marius Oprescu.
Prin această decizie, administrația județeană se asigură că fluxul financiar către constructori rămâne constant, evitând penalitățile sau întârzierile în execuția drumurilor din Olt.






