Tensiunile politice ating cote maxime la Slatina în preajma sărbătoririi Unirii Principatelor. Vicepreședintele PSD Olt, Emil Albotă, a ales un cadru simbolic pentru a critica dur administrația locală condusă de primarul Mario De Mezzo.
Transmițând un mesaj chiar din fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, social-democratul a reclamat nivelul fiscalității din municipiu, susținând că actualul edil a impus cele mai mari impozite din țară.
„Te face chiriaș în propria casă”
Parlamentarul social-democrat a făcut o paralelă istorică între reformele lui Cuza și politica fiscală actuală a administrației liberale, acuzând faptul că proprietatea privată devine o povară pentru cetățeni.
„Cuza a fost mare pentru că a înțeles că statul există pentru oameni, nu oamenii pentru stat. A promis și s-a ținut de cuvânt. Și nu a fost vorba doar de 5 metri cubi de apă. A împroprietărit, nu a împovărat. Astăzi, în 2026, la Slatina, De Mezzo face exact invers. Nu ia proprietatea cu naționalizarea. O ia prin impozite uriașe. Nu-ți confiscă locuința, dar te face să nu o mai poți plăti. Nu-ți spune că nu mai e a ta, dar te taxează, făcându-te chiriaș în propria casă. Proprietatea nu e un lux. E siguranța ta, e moștenirea copilului tău”, a declarat Emil Albotă.
Acesta a continuat, subliniind diferențele de viziune administrativă:
„Când îți fiscalizezi halucinant cetățeanul pentru că are o casă, nu mai administrezi și transformi tu, liberalule, proprietatea într-o povară. Aceeaşi țară, două viziuni diferite. Una a eliberat, cealaltă împovărează. Diferența? Cuza a rupt lanțurile, De Mezzo le reinstaurează”, a mai spus vicepreşedintele PSD Olt.
Antreprenorii locali, șocați de noile tarife
Criticile politice vin pe fondul unor reacții virale din partea mediului de afaceri local. Antreprenorul Marian Taifas a descris într-un mod plastic impactul noilor grile de impozitare asupra contribuabililor.
„Ieri n-am avut de lucru și am intrat pe site-ul Direcției Economice să văd cât au crescut taxele la clădiri și autovehicule. Toată noaptea nu am mai dormit. Azi, ca să fiu sigur că pot să adorm, mi-am luat plasturi pentru somn”, a declarat Taifas într-un clip pe Tiktok.
Slatina, mai scumpă decât Bucureștiul
Discrepanțele reclamate sunt confirmate de datele tehnice prezentate de fostul administrator public, Cristian Cismaru. Acesta a dezvăluit că, din cauza aplicării unei cote adiționale de 49%, slătinenii au ajuns să plătească impozite cu 40% mai mari decât media națională, în ciuda faptului că primăria dispune de un excedent bugetar de 80 de milioane de lei.
Spre exemplu, în cazul impozitului auto pentru un motor de 3.000 cmc, diferențele sunt majore: dacă în București sau Craiova taxa este de 2.268 de lei, proprietarii din Slatina sunt obligați să achite 3.243 de lei pentru același bun.






