Craiova a găzduit sâmbătă prima ediție a festivalului internațional „Treasures of the East – Comori de la Răsărit”, eveniment desfășurat în cadrul proiectului „Craiova – Capitală Gastronomică Est-Europeană”, care a reunit gastronomie, cultură și educație sub același concept: parteneriat pentru excelență. Manifestarea, desfășurată pe 25 octombrie, la Ramada Plaza Craiova, a adus împreună profesioniști din domeniul HoReCa, producători locali și instituții educaționale, într-un efort comun de a valorifica tradițiile culinare est-europene și de a promova gastronomia românească la standarde europene.
În cadrul festivalului, vizitatorii au fost invitați să participe la degustări, demonstrații culinare, concursuri și conferințe profesionale, evenimentul reunind 13 crame românești, 22 de producători locali de produse alimentare, dar și invitați din Bulgaria și Republica Moldova.
LIA, partener și inițiator
Liceul de Industrie Alimentară Craiova, partener principal și unul dintre inițiatorii proiectului, a avut un rol central în organizarea și desfășurarea activităților, confirmând încă o dată importanța învățământului profesional în formarea viitorilor specialiști din domeniul gastronomiei. Elevii liceului au participat activ la demonstrații practice, au pregătit preparate tradiționale reinterpretate și au arătat publicului cum educația culinară poate fi o formă de artă și de inovație.






Proiectul „Craiova – Capitală Gastronomică Est-Europeană”, continuat sub conceptul „Tezaur de Gusturi”, reprezintă un demers de revitalizare a comunității HoReCa prin educație, colaborare și promovarea tradițiilor culinare. Implicarea școlilor de profil și a mediului privat în acest demers consolidează poziția Craioveipe harta gastronomică a Europei de Est, transformându-se într-un centru al creativității culinare și al formării profesionale moderne.
Evenimentul de sâmbătă a primit și vizita primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, care a ținut să felicite elevii și cadrele didactice ale Liceului de Industrie Alimentară pentru implicarea lor la cele mai înalte standarde.








