Primarul Craiovei: Dacă nu se acceptă proiectele PSD, partidul se va retrage de la guvernare

Ionut Jifcu
sursa foto: captură video

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a transmis un mesaj clar partenerilor de guvernare, afirmând că PSD ia în calcul retragerea de la guvernare dacă propunerile sale nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Ea a explicat că tensiunile au apărut în jurul „Pachetului 3”, o inițiativă legislativă prin care social-democrații propun o serie de măsuri pentru relansarea economiei.

„Dau șanse mari acestei coaliții să reziste, păi nu există altă variantă. Discutăm în contradictoriu pentru că noi avem niște teme pe care vrem să le punem în aplicare, așa cum a fost această relansare economică pe care noi o propunem. Nu poți să pui doar bici, bici, bici pe populație. În cazul în care propunerile noastre nu vor trece, sigur ne vom retrage din coaliție”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3 CNN.

Tensiuni în coaliție

Edilul Craiovei a subliniat că scopul unei coaliții este dialogul și compromisurile, dar a atras atenția că PSD nu va accepta o guvernare în care măsurile propuse de partid sunt respinse sistematic.

„Vedeți, acesta este scopul unei coaliții: să vină mai multe idei, mai cedează unul, mai cedează altul și rămân cele mai bune idei. Poate să fie acest Pachet 3. Dacă nu sunt prinse și măsurile de relansare economică pe care noi le dorim, vă dați seama că în acel moment este o problemă cu coaliția”, a explicat Vasilescu.

- Advertisement -

Ea a făcut referire directă la premierul Ilie Bolojan, pe care l-a îndemnat să accepte propunerile PSD pentru binele stabilității guvernamentale.

„Dacă domnul Bolojan va accepta și propunerile noastre, atunci va rămâne premier, în caz contrar partidul se va retrage de la guvernare. Acum depinde ce își doresc, dar guvernare fără PSD nu se poate, nici de o parte, nici de alta”, a spus primarul Craiovei.

Mesaj pentru partenerii de guvernare

Vasilescu a reiterat ideea că PSD nu se teme să treacă în opoziție, dacă partenerii de coaliție nu vor susține pachetul de măsuri economice propus. Ea a precizat că inițiativa social-democrată vizează sprijinirea economiei reale, a mediului de afaceri și a populației afectate de inflație.

„Nu putem merge mai departe doar cu măsuri de austeritate. Avem nevoie de soluții pentru creștere, pentru investiții, pentru oameni. Asta propunem noi prin Pachetul 3”, a mai adăugat Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu: Fără PSD nu se poate

Primarul Craiovei a insistat că PSD rămâne o forță esențială în actuala formulă guvernamentală și că niciuna dintre tabere nu poate guverna eficient fără sprijinul social-democraților.

„Guvernare fără PSD nu se poate, nici de o parte, nici de alta. Să știți că toate declarațiile noastre nu au nicio legătură cu Congresul. Veți vedea că noi aceleași declarații le vom avea și după Congres, la fel cum avem și acum. Eu mă aștept la un Congres lin la PSD, avem un singur candidat”, a precizat Vasilescu.

Ea a concluzionat că partidul va continua să lupte pentru implementarea măsurilor economice pe care le consideră vitale, dar nu va accepta să rămână într-o coaliție care ignoră prioritățile sale.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol