Slatina: Finanţare prin Programul „Anghel Saligny“, ratată de administraţia De Mezzo

Ionut Jifcu
Foto: Facebook/Primăria Municipiului Slatina
Foto: Facebook/Primăria Municipiului Slatina

Administraţia condusă de primarul liberal Mario De Mezzo a pierdut o finanţare de 16 miliarde de lei pentru reabilitarea unei străzi din Slatina, prinsă în Programul „Anghel Saligny”.

Informaţia a fost dezvăluită de fostul administrator public al Slatinei, Cristian Cismaru, care a explicat că s-a ajuns în situaţia ca primăria să piardă banii deoarece administraţia condusă de Mario De Mezzo nu a scos la licitaţie lucrarea, deşi avea toată documentaţia pusă la punct, încă din urmă cu un an.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor fiscal-bugetare anunţate de premierul Ilie Bolojan, Guvernul României nu va mai finanţa prin Programul „Anghel Saligny” investiţiile pentru care nu s-au încheiat deja angajamente.

„Știați că strada Constructorului putea fi în reabilitare în momentul de față? Știați că avea deja finanțare contractată prin programul Angel Saligny, în valoare de 16 miliarde de lei încă de pe vremea administrației PSD? Știați oare că, timp de un an de zile, administrația De Mezzo, cu finanțarea pe masă, nu a inițiat măcar procedura de licitație pentru execuția lucrărilor pe această stradă? Adevărul este unul simplu! Prin proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, există o singură prevedere referitoare la programul Angel Saligny, aceea că nu se mai pot încheia angajamente legale pentru obiectivele noi de investiții, în anul 2025. Adică nu se mai pot încheia contracte așa cum este și cazul contractului de execuție pentru strada Constructorului, exclusiv din vina administrației pentru că nu a licitat timp de un an de zile”, a declarat Cismaru.

El a ironizat şi felul în care primarul De Mezzo încearcă de fiecare dată să dea vina pe altcineva pentru eşecurile sale.

- Advertisement -

„Știm, astăzi este vina PSD-ului, mâine este vina guvernului, poimâine este vina primului-ministru. Posibil peste câteva zile sau luni să fie vina dumneavoastră că nu aveți asfalt în fața curții”, a conchis Cristian Cismaru.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol