Poliţia Locală a Municipiului Craiova se află în subordinea Consiliului Local Craiova, desfăşurându-şi activitatea în mod direct și nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului.
„Activitatea Poliţiei Locale se realizează în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale, precum şi în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale/locale, pe baza următoarelor principii: legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii si proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei si eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării”, transmit polițiștii locali.
Poliția Locală Craiova se laudă cu un bilanț serios. În cursul anului 2024, finanţarea cheltuielilor Poliţiei Locale s-a asigurat din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul local. Veniturile totale realizate au fost de 35.970.00 de lei, din care:
- venituri din prestări servicii și alte activități: 49,51 mii lei
- subvenţii pentru instituţii publice – secțiunea funcționare: 35.777,33 mii lei
- subvenţii pentru instituţii publice – secțiunea dezvoltare: 144,14 mii lei
Legat de cheltuielile efectuate în anul 2024, conform execuţiei bugetare, acestea au fost în sumă totală de 35.970.000 de lei, din care:
- cheltuieli de personal – 34.052,13 mii lei, pentru drepturile salariale acordate personalului și plata contribuției asiguratorie de muncă.
- cheltuieli cu bunuri și servicii – 1.774,71 mii lei (furnituri de birou; încălzit, iluminat, forță motrică; apă, canal, salubritate; carburanți și lubrifianți; piese de schimb; poștă, telecomunicații, internet; reparații curente: uniforme și echipament; muniție; prime de asigurare non-viață; etc).
- cheltuieli de capital – 144,14 mii lei.
Totuși, polițiștii locali au contribuit la bugetul orașului prin amenzile pe care le-au dat:
Prin acțiuni specifice, polițiștii locali au depistat și identificat persoane ce depozitau necontrolat deșeuri menajere provenite din gunoaie, molozuri și material de construcții pe domeniul public al Municipiului Craiova, fiind aplicate 272 sancțiuni contravenționale, în valoare de 290.500 lei. De asemenea, s-a acționat pentru depistarea persoanelor ce se ocupă cu arderile de deșeuri rezultate din dezmembrări auto, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 14.500 lei.
Iată o mică parte a amenzilor prezentate în bilanțul Poliției Locale Craiova:





Poliția locală Craiova are următoarele sarcini:
- ordinea si linistea publică;
- circulatia pe drumurile publice;
- disciplina in constructii si afisajul stradal;
- protectia mediului;
- activitatea comerciala;
- evidenta persoanelor;
- alte domenii stabilite prin legi, acte administrative centrale, acte administrative emise de autoritățile locale (hotărâri ale Consiliului Local Craiova, dispoziții emise de Primarul Municipiului Craiova).
Conform bilanțului prezentat de Poliția Locală Craiova, efectivele Serviciului Circulație pe drumurile publice au desfășurat acțiuni și misiuni specifice, punctuale și preventive, în vederea conștientizării conducătorilor auto în privința respectării actelor normative în vigoare, pentru combaterea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare a autovehiculelor, traversarea străzii de către pietoni prin locuri nepermise, etc, după cum urmează:
►162 acţiuni și misiuni specifice din care 90 acțiuni cu forțe proprii și 72 acțiuni în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Judetului Dolj – Serviciul Rutier și Poliția Municipiului Craiova – Biroul Poliției Rutiere.
►12 acțiuni cu caracter preventiv (din totalul de 162 – în cadrul acestor acțiuni nu s-au aplicat măsuri coercitive), pe linia respectării regulilor ce reglementează traversarea străzii de către pietoni, pe linia circulației pe drumurile publice și trotuare cu mopede, biciclete, trotinete, staționarea pe raza Municipiului Craiova a autovehiculelor de mare tonaj, etc. În cadrul acestor acțiuni preventive nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale.
„Pentru punerea în aplicare a actului administrativ privind programul de plată a parcarilor pe baza de S.M.S, instituit în baza Hotarârii Consiliului local nr. 31/2017 modificată, politistii locali cu atributii de circulatie au efectuat pe tabletele terminale puse la dispoziție de operator peste 7.500 verificari, fiind depistate 3.487 de autovehicule ce nu aveau achitata taxa de parcare necesara stationarii/parcarii pe raza Municipiului Craiova, fapt pentru care au fost aplicate masurile legale împotriva proprietarilor/utilizatorilor vehiculelor respective”, au mai notat polițiștii locali, în bilanț.
Printre altele, în anul 2024, având în vedere reglementarea cadrului legal în ceea ce privește aplicarea măsurii tehnico-administrativă de ridicare a vehiculelor staționate, polițiștii locali se laudă și cu un număr de 4.237 de vehicule ridicate







