vineri, noiembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova se extinde. În curtea unității medicale se ridică o nouă clădire

Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova se extinde. Proiectul ce vizează actualizarea devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Extindere Corp C4 în cadrul Spitalului Clinic cu un corp P+4E pentru secția recuperare neurologică” a fost aprobat de consilierii locali din Craiova. Astfel, o nouă clădire urmează să se ridice în curtea unității medicale

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): 76.196.401,31 de lei. Din această sumă, pentru construcții și montaj s-a aproximat o cheltuială de 32.042.682,36 de lei. Durata de execuție a investiției este de 18 luni.

„Actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici este necesară având în vedere oportunitatea de finanţare oferită de Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, Apelul de Proiecte Tip A, litera b) PNIIUS/518/PNIIUS_P1/NA/PNIIUS_OS1/PNIIUS_A1, pentru proiectul ,,EXTINDERE CORP C4 ÎN CADRUL SPITALULUI CLINIC CU UN CORP P+4E PENTRU SECȚIA RECUPERARE NEUROLOGICĂ”. Drept urmare, este necesară promovarea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Craiova din luna iulie 2024, a proiectului de hotărâre privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,EXTINDERE CORP C4 ÎN CADRUL SPITALULUI CLINIC CU UN CORP P+4E PENTRU SECȚIA RECUPERARE NEUROLOGICĂ”, se menționează în documentația pus la dispoziția consilierilor locali.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform raportului de aprobare, obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității infrastructurii medicale și extinderea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova prin CONSTRUIREA UNEI CLADIRI – SECTIII CLINICE DE RECUPERARE NEUROLOGICA pentru asigurarea unui proces medical la standarde europene, totodată participând la atingerea obiectivelor orizontale în domeniul egalității de șanse, protejarea mediului și dezvoltare durabilă.

Prin proiect se propune construirea, utilarea și dotarea unei clădiri P+4+etaj tehnic în curtea sediului social al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova din Str.Calea București nr.99, structurată în conformitate cu prevederile Ord. 914/2006 și cu normele europene, în care se va reloca Secția Clinică de Recuperare Neurologică cu compartimentul de îngrijiri paliative. Construcția C4 care urmează a fi extinsă cu un corp P+4 pentru Secția Clinică de Recuperare Neurologică, este clădire civilă, cu funcțiune medicală, aferentă Secțiilor de Neurologie și a fost edificată în anul 1973, este amplasată în strada Calea București, nr. 99, Municipiul Craiova, judeţul Dolj și are următoarele carateristici:

  • regim de înălţime: S+P+4E;
  • categoria de importanță B „deosebită”;
  • clasa de importanță II (conform codului de proiectare seismică P100-1/2013).

Scopul proiectului este creșterea calității sistemului medical și îmbunătățirea infrastructurii prin oferirea de condiții adecvate desfășurării procesului medical.

Politica