marți, septembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Mobilitatea verde are prioritate. Green Revolution în parteneriat cu NEPI Rockcastle lansează două parcări de biciclete securizate tip BBOX la Promenada Craiova

Asociația Green Revolution în parteneriat cu NEPI Rockcastle lansează două parcări de biciclete securizate tip BBOX, amplasate la Promenada Craiova. Aceste facilități vin în sprijinul comunității locale, promovând un mod de viață sustenabil și mobilitatea urbană eco-friendly.

Creșterea utilizării bicicletelor ca mijloc de transport urban depinde în mare măsură de disponibilitatea unor facilități de parcare sigure și convenabile. Parcările securizate de tip BBOX oferă o soluție esențială pentru protejarea bicicletelor împotriva furtului și vandalismului, aspecte care îi preocupă pe mulți bicicliști. Având la dispoziție astfel de spații sigure, cicliștii sunt mai încrezători în a folosi bicicleta pentru drumurile zilnice prin oraș, ceea ce contribuie direct la creșterea numărului de persoane care aleg această formă de transport eco-friendly. Astfel, investiția în infrastructură nu doar că promovează mobilitatea durabilă, dar și susține un stil de viață sănătos și activ.

Cele două BBOX-uri supraetajate sunt dotate cu rastele Velopa, lider mondial în producția de rastele de biciclete și dispun de 16 de locuri de parcare. Acestea oferă un spațiu sigur și accesibil pentru depozitarea bicicletelor, fiind echipate cu sisteme de securitate de ultimă generație. Fiecare unitate dispune de monitorizare video, iluminat și acces controlat, asigurând protecția bicicletelor pe toată durata zilei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Suntem încântați să colaborăm cu parteneri care împărtășesc angajamentul nostru de a dezvolta infrastructura pentru transportul sustenabil. Parteneriatul cu NEPI Rockcastle ne oferă oportunitatea de a extinde rețeaua de parcări securizate pentru biciclete în Craiova și de a oferi comunității un mod sigur și convenabil de a-și parca bicicletele”, a declarat Raluca Fișer, președinte Green Revolution.

Utilizarea parcărilor de biciclete tip BBOX este gratuită și poate fi realizată în 4 pași simpli:
– Instalarea aplicației IVelo și crearea un cont de utilizator.
– Scanarea codului QR afișat pe ușă pentru a intra în BBOX
– Alegerea unui loc liber de parcare și scanarea codul QR alocat locului respectiv
– Securizarea bicicletei cu propriul sistem anti-furt.

Beneficiile parcărilor de biciclete BBOX:

  • Accesibilitate 24/7: utilizatorii pot accesa parcările oricând, zi și noapte.
  • Sistem de management inteligent: facilitează utilizarea și monitorizarea eficientă a parcărilor.
  • Acces controlat și monitorizat video: asigură o protecție sporită pentru bicicletele depozitate.
  • Senzori de alarmă anti-efracție: oferă un nivel suplimentar de securitate împotriva furturilor.
  • Rastele moderne și sigure: acestea sunt proiectate pentru a proteja și păstra în siguranță bicicletele.
  • Cele două BBOX-uri sunt amplasate în parcarea Promenada Craiova: primul la intrarea nr. 1, vizavi de cafeneaua Tucano, iar al doilea la intrarea nr. 3, lângă Dedeman.

Despre Green Revolution
Green Revolution este o asociație de ecologie urbană, fondată în anul 2009, cu obiectivul de a face orașele din România mai verzi, mai curate și mai prietenoase cu mediul înconjurător. Green Revolution inițiază și implementează proiecte ample de educație de mediu și dialog constructiv cu autoritățile și stakeholderii implicați pentru îmbunătățirea politicilor și strategiilor de mediu. Printre proiectele cele mai cunoscute ale Green Revolution se numără centrele de bikesharing Ivelo, platforma de știri de mediu Green Report, conferințele și Gala Green Report, dar și Roaba de Cultură, prima pajiște urbană din București. Mai multe informații despre proiecte pe www.greenrevolution.ro

Despre NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle (NRP.AS) (JSE.NRP) este a treia cea mai mare companie de real-estate listată, din Europa, raportat la valoarea portofoliului de investiții și cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (ECE). Portofoliul companiei, în valoare de 7 miliarde de euro, cuprinde 2,2 milioane de metri pătrați în nouă țări din Europa Centrală și de Est. Este lider de piață în România și Polonia (cele mai mari două piețe ale NEPI Rockcastle), și deține centre comerciale și în Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croația, Republica Cehă, Lituania, Serbia. Creșterea NEPI Rockcastle este impulsionată printr-un program de dezvoltare în valoare de circa 817 milioane de euro, însoțit de achiziții cu obiectiv de creștere, compania finalizând preluarea a două active importante – Forum Gdansk Shopping Centre (Gdansk) și Copernicus Shopping Centre (Torun), ambele în Polonia – în 2022. NEPI Rockcastle beneficiază de două avantaje strategice cheie – portofoliul său unic de spații de retail din Europa Centrală și de Est, creat în ultimii 15 ani, și echipa de peste 600 de specialiști cu un know-how unic în domeniul proprietăților de retail.
De asemenea, compania a devenit membră a European Council of Shopping Places (ECSP) și a U.S. Green Building Council (USGBC), precum și a Asociației Europene a Imobiliarelor Publice (EPRA), pentru a-și consolida poziția de lider de piață în industria de retail comercial.

Mai multe informații despre NEPI Rockcastle pe www.nepirockcastle.com sau LinkedIn.

Politica