Sorinel Copilul de Aur va face închisoare pentru că a condus drogat

Nedelea Raluca

Cunoscutul cântăreț de manele, Sorinel Copilul de Aur a fost prins drogat la volan de către oamenii legii, în luna ianuarie a acestui an. El a contestat de nenumărate ori decizia de a fi trimis în judecată, dar de fiecare dată magistrații i-au respins solicitarea. Tribunalul Dolj a dat prima sentință în acest dosar, scrie Adevărul.ro.

Cristian Sorin Alecu, artistul cunoscut sub numele de Sorinel Copilul de Aur, în vârstă de 33 de ani, a fost oprit de trafic de polițiști în timp ce se îndrepta spre casă. Polițiștii au stabilit că manelistul conducea sub influența substanțelor interzise.

Dosarul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, aceștia fiind cei care au întocmit rechizitoriul și, ulterior, au hotărât trimiterea inculpatului.

Tribunalul Dolj a fost instanța care a dat prima sentință în cazul manelistului. Magistrații l-au condamnat la un an de închisoare pentru conducerea sub influența substanțelor interzise și la încă 6 luni pentru deținerea de droguri de mare risc în scop personal. Executarea pedepsei a fost, însă, suspendată de către magistrați, cu condiția supravegherii artistului timp de 2 ani, respectând anumite măsuri stabilite de instanță.

„În baza art. 336 al. 2 C. Pen., cu aplic. art. 396 al. 1 şi 2 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul Alecu Cristian Sorin, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza art. 4 al. 1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplic. 396 al. 1 şi 2 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul Alecu Cristian Sorin, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, în vederea consumului propriu, de droguri de mare risc”, se arată în soluția pe scurt dată de magistrații doljeni.

- Advertisement -

Cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 2 luni de închisoare.

„În temeiul art. 91 al. 1 C. Pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri”, a mai dispus Tribunalul Dolj.

De când i s-a întocmit dosarul penal, Sorinel Copilul de Aur a formulat contestații peste contestații, dar de fiecare dată acestea i-au fost respinse.

„Plecasem de la un club unde am cântat și cineva mi-a dat să beau un pahar, nu am refuzat că nu era frumos, probabil cineva mi-a pus ceva în pahar. Eu nu mă droghez”, a susținut Sorinel Copilul de Aur în fața magistraților doljeni.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj nu este definitivă.

sursa foto: pagina personală a artistului

author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol