Filipe Coelho a fost mulțumit de felul în care echipa pe care o pregătește s-a prezentat în prima repriză a meciului Universitatea Craiova – Farul Constanța. Antrenorul a sesizat faptul că startul părții secunde nu a fost tocmai bun, dar situația s-a stabilizat până la final. Tehnicianul portughez se gândește și la meciurile din cupele europene și încearcă să ruleze lotul, astfel încât să nu apară probleme fizice în rândul alb-albaștrilor.
Filipe Coelho nu acceptă greșeli
„Aceste meciuri sunt foarte periculoase, am jucat în Conference League, echipa se poate relaxa câteodată. Sunt foarte mulțumit de prima repriză. Am avut două bare, încă două trei ocazii clare. În repriza a doua, nu am început așa bine, dar am încheiat bine, cu al doilea gol. Puteam să mai marcăm înainte de golul doi. E un rezultat meritat împotriva unei echipe bune. Elisor e un atacant bun, a jucat în Portugalia sezonul trecut, îl cunosc. Jucătorii au nevoie de timp. Sunt fericit cu Assad, cu el, cu ceilalți. Sunt fericit că am câștigat, nu contează cine marchează.
Cu acest program, le-am zis deja că nu avem nevoie doar de 11 jucători competitivi. Nu fac teste. Dacă pun un jucător pe teren, înseamnă că am încredere în el. Nu trebuie să demonstreze doar în meci, ci în fiecare zi. Nu există teste pentru jucători. Nu mă gândesc la distanța față de Dinamo și Rapid, adunăm câte puncte putem. Suntem singura echipă într-o competiție europeană, avem meciuri în plus, putem fi obosiți”, a spus Filipe Coelho.
Craiovenii vor în primăvara europeană
Șefii clubului au lăsat de înțeles faptul că, în această ediție, își doresc să depășească performanța făcută pe plan european, în sezonul trecut. Cum grupele Ligii Campionilor și Europa League au fost ratate, alb-albaștrilor nu le-a rămas decât să se califice în primăvara europeană, pe care în 2025 au ratat-o la limită, în ultimul meci, după ce au condus cu scorul de 2-0.



