O hotărâre de Guvern adoptată în mai 2022 îi obligă pe românii care dețin o fosă septică să se înregistreze, până la 30 octombrie 2022, într-un registru pe care primăriile trebuie să le întocmească. Obligația întocmirii registrelor îi revine primăriilor.
Potrivit hotărârii, cei care își racordează locuința la o fosă septică nouă au obligația de a o declara în termen de 120 de zile de la conectare. Cei care aveau o fostă septică la data de 26 mai 2022, au obligația de a o declara în termen de 180 de zile. Amenzile prevăzute de Hotărârea de Guvern 714/2022 pentru cei care nu se înscriu în registru pornesc de la 5.000 de lei, scrie adevarul.ro
Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern arată și argumentele din spatele deciziei. Potrivit documentului, „una din cele mai importante probleme cu care se confruntă România, în domeniul apelor, se referă la implementarea directivei europene privind epurarea apelor uzate urbane”.
„O soluție viabilă, în special în aglomerările din mediul rural, este realizarea și exploatarea de sisteme individuale adecvate așa cum prevede directiva și reglementările naționale. Realizarea acestor sisteme se va autoriza acolo unde nu este fezabilă construirea unui sistem public de canalizare și trebuie să asigure același nivel de protecție a mediului ca și sistemul public”, se mai arată în nota de fundamentare a HG.
Documentul mai arată că „în Planul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.), au fost prevăzute investiții privind colectarea și epurarea apelor uzate, inclusiv prin sisteme individuale adecvate”, iar pentru implementarea programului e nevoie de „un cadru legislativ corespunzător”.
„În mod particular pentru finanțarea sistemelor individuale adecvate a fost prevăzută reglementarea prin hotărâre a Guvernului a criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul și exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate”, se mai arată în document.
Potrivit acestuia, una din măsurile necesare implementării programului este autorizarea sistemelor individuale adecvate în funcție de modul de epurare a apelor uzate, precum și realizarea de către autoritățile publice locale a unui Registru în către să fie înscrise/înregistrate sistemele individuale adecvate.
„Sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice. (…) Sistemele individuale adecvate care vor fi utilizate pentru colectarea sau epurarea apelor uzate vor trebui să respecte următoarele standarde”, se mai arată în nota de fundamentare a HG 714/2022.
Un specialist în domeniul gestionării apelor a declarat pentru „Adevărul” că prin înscrierea într-un registru a celor care dețin o fosă septică se va putea urmări mult mai ușor când se face vidanjarea, dacă aceasta a fost făcută cu o firmă autorizată și unde au fost deversate dejecțiile.