vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

FCU, „recompensată” pentru cea mai mare evoluție cu o amendă

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat clasamentul celei de-a patra ediții a proiectului clasificării academiilor de copii și juniori.

FCU Craiova este echipa care a progresat cel mai mult față de ediția 2021, +43,5 puncte, dar insuficient pentru a evita sancțiunea de 100.000 lei.

În urma deciziei Comitetului Executiv din 27 iunie 2021, punctajul pe clasificarea academiei pentru obținerea licenței de participare în Liga 1 a crescut de la 60 la 75 de puncte. Astfel, echipelor care nu îndeplinesc baremul de 60 de puncte li se refuză licența, iar echipele care nu ating 75 de puncte primesc o amendă de 100.000 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Banii colectați în urma acestor sancțiuni intră într-un fond special, și vor fi redistribuiți în mod egal cluburilor din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 care nu au fost amendate.

Proiectul clasificării academiilor are ca obiective:

  • Creșterea permanentă a nivelului fotbalistic din România prin dezvoltarea asistenței în formare și competiție pentru cei mai tineri jucători
  • Asigurarea standardelor de calitate la nivel de management și sportiv pentru cluburi astfel încât părinții să poată opta pentru cel mai bun cadru adaptat talentului copiilor
  • Îmbunătățirea continuă a infrastructurii fotbalistice la nivelul cluburilor pentru a furniza jucătorilor și spectatorilor facilități de nivel înalt
  • Consolidarea integrității și creșterea nivelului calitativ al competițiilor de copii și juniori organizate de FRF
  • Fixarea unui reper la nivel de personal tehnic și administrativ, infrastructură, facilități sportive, rezultate și educație pentru academiile din România.

Clasamentul academiilor se prezintă astfel:

*Cluburi participante în Liga 1, sezonul 2021-2022
** Cluburi participante în Liga 2/Liga 3, sezon 2021-2022
*** Cluburi cu activitate exclusivă de copii și juniori

Metoda de punctare a academiilor

Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.
Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.
Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:

  • Strategie și filozofie 10,4 %
  • Echipe și jucători 12,6%
  • Staff tehnic 19,7%
  • Staff suport 7,1%
  • Antrenamente și meciuri 9,6%
  • Infrastructură și facilități 20,3%
  • Rezultate 20,3%

Politica