Primarul comunei Șimnicu de Sus, Marius Cosmin Dumitru și-a pierdut mandatul, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis recursul Agenției Naționale de Integritate (ANI) împotriva Sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Edilul s-a judecat cu ANI după ce Agenția l-a declarat incompatibil în martie 2018 pentru că, în perioada 23 noiembrie 2012 – 1 octombrie 2014, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Leșile. Marius Dumitru a cerut instanței anularea raportului de evaluare ANI și apoi sesizarea Curții Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin.1 din Legea nr.176/2010, însă Înalta Curte s-a pronunțat nefavorabil reclamației primarului. „Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 92 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova– Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi în rejudecare, pe fond: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Dumitru Marius Cosmin ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2022”, conform ICCJ. Edilul a candidat în 2020 la funcția de primar al comunei Șimnicu de Sus pe lista PSD Dolj.
Primarul din Șimnicul de Sus și-a pierdut mandatul

ULTIMA ORA
- Frații Tate scapă de controlul judiciar în România
- Nicușor Dan, anunț despre criza carburanților în România
- Demonstrație de forță pe stadionul „Ion Oblemenco”. Universitatea Craiova redevine favorită în lupta pentru titlu
- Anunț de final a proiectului „Creșterea competitivității societății PERFECT TOUCH BY DR. CRISTIAN GHEORGHE SRL prin achiziție de echipamente”
- Femeie de 31 de ani găsită decedată în locuința sa din Târgu Jiu. Poliția a deschis o anchetă
- 70% dintre medicii rezidenți vor să plece din România
- Amenzi de peste 230.000 de lei aplicate de polițiștii gorjeni în doar câteva zile
- Termo Urban Craiova sistează furnizarea căldurii
- Angajată din Olt condamnată: fura datele de pe carduri şi juca la pariuri
- REABILITARE, REAMENAJARE, SUPRAETAJARE ȘI EXTINDERE CORP C7 DEZAFECTARE CORPURI C8, C11 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT






