sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

MAE: A fost ridicat nivelul de alertă pentru Belarus la 5 din 9. Evitaţi călătoriile neesenţiale!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Belarus la 5 din 9 – „Evitaţi călătoriile neesenţiale!”, astfel că românii sunt sfătuiţi să nu călătorească în această ţară, iar cei care se află acolo să ia în considerare să plece cât mai curând.

„În contextul deteriorării situaţiei de securitate din regiune, cauzată de agresiunea militară ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, realizată inclusiv prin utilizarea teritoriului Republicii Belarus, şi ţinând cont de evoluţiile în planul situaţiei regionale umanitare şi de securitate, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Republica Belarus la 5/9 (5 din 9), «Evitaţi călătoriile neesenţiale!» de la nivelul de până acum 3/9 (3 din 9), «Zone sau intervale de timp care pot fi periculoase»”, a transmis, marţi, MAE.

Ministerul de Externe a precizat că, prin acest demers, România se aliniază la nivelul alertelor de călătorie emise recent de cea mai mare parte a statelor membre UE care au reprezentare diplomatică în Republica Belarus.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform noului nivel de alertă, MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Republica Belarus, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să părăsească teritoriul Republicii Belarus cât mai curând, prin intermediul mijloacelor de transport disponibile (pe cale aeriană cu zboruri comerciale încă disponibile sau pe cale rutieră). Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români să evite complet orice deplasare în zonele din vecinătatea frontierei Republicii Belarus cu Ucraina.

Politica