luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Ministerul Educației introduce bursele pentru învățământul primar în noul ordin cu criteriile de acordare a burselor

Noul ordin cu criteriile de acordare a burselor în gimnaziu, liceu și învățământul profesional a fost semnat și va fi publicat în Monitorul Oficial. Actul normativ conține numai puțin de 17 modificări și completări ale vechiului ordin.

Printre altele, sunt introduse bursele de ajutor social și cele de performanță în învățământul primar, acestea nefiind incluse în prima variantă a ordinului, 5.870 din 22 decembrie 2021 și nici nu erau prevăzute expres în ordinul 5.576/2011, scrie g4media.ro

„Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținere valori naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanței școlare, cu excepția cazurilor menționate la articolul 18”, prevede una dintre modificări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că perioada de depunere a cererilor de bursă a fost extinsă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie.

Termenul anunțat inițial era de 31 ianuarie (luni), dar în urma numeroaselor critici la adresa noilor reguli, ministrul Cîmpeanu a anunțat duminică seara (pe 30 ianuarie) că va prelungi cu o săptămână acest termen – până pe 7 februarie.

”Toți elevii care au beneficiat de burse sociale in semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabila pentru anul 2021 (1.386 lei)”, potrivit declarației.

Oficialul a mai spus că ”a fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar”.

Ce alte noutați apar în ordinul modificat:

„Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru aceștia, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”.

Politica