sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Recolte distruse în comuna Stănești din cauza grindinei

Mare parte din grădinile gorjenilor care locuiesc în comuna Stănești au fost distruse, miercuri noaptea, din cauza grindinei,

Bucăți imense de gheață au căzut din cer și au făcut praf culturile de legume și fructe ale locuitorilor. Totodată, fenomenele meteo au făcut ravagii și în rândul mașinilor, fiind distruse mai multe parbrize, potrivit adevarul.ro.

„Asta înseamnă să tăiem pădurile şi să ne batem joc de natură. Totul se poate întoarce împotriva noastră, a oamenilor”, a comentat un localnic pe un grup Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, Constantin Bicheru, primarul comunei Stăneşti, a declarat că localnicii au suferit pagube importante, recunoscând că nu a văzut în viaţa lui grindină aşa de mare.

„În faţa lui Dumnezeu nu avem ce să facem. Culturile agricole au fost afectate. Localnicii au pagube importante. Am discutat în această dimineaţă cu unul dintre ei, care are cultivate câteva hectare cu porumb, soia şi mazăre, care sunt pământ. Grindina a fost foarte mare. Nu am văzut până acum «piatră» aşa de mare. La noi este o mare problemă din punct de vedere agricol şi din punct de vedere al altor pagube suferite de cetăţeni”, a spus edilul.

Foto: adevarul.ro.

Politica