sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Trei hoți de biciclete, prinși de polițiștii gorjeni

O femeie în vârstă de 27 de ani a sunat la poliție după ce trei tineri au sustras două biciclete, din fața unui magazin, de pe raza localității Roșiuța. Unul dintre hoți a fost prins chiar de proprietarul uneia dintre biciclete. Ulterior, oamenii legii au prins și celelalte persoane implicate.

„La faţa locului s-au deplasat polițiștii, ocazie cu care, din verificări, s-a stabilit că trei persoane de sex masculin ar fi sustras două biciclete din fața magazinului și ar fi plecat cu acestea pe DN 67, în direcția Târgu Jiu. După aproximativ 500 de metri, unul dintre cei trei, respectiv un tânăr de 17 ani, din orașul Rovinari, a fost imobilizat de proprietarii bicicletelor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările pentru identificarea celorlalte două persoane care au reușit să se sustragă. În urma continuării cercetărilor, în cursul zilei, au fost identificați și ceilalți doi participanți la infracțiunea de furt în persoana a doi tineri de 16 și 18 ani, ambii din orașul Rovinari”, informează IPJ Gorj.

Față de tânărul de 18 ani a fost dispusă  măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, iar față de ceilalți doi cercetările continuă în stare de libertate. Bunurile au fost recuperate și predate persoanelor vătămate.
foto: opiniatimisoarei.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica