sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

ANPC a oprit de la vânzare peste 30 de milioane de măști neconforme

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat peste 500 de operatori economici la nivelul întregii Românii, care comercializau măști de protecție.

Potrivit informațiilor, au fost verificate măşti în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecţie (EIP), în valoare de 2,1 milioane de lei, (aproximativ 58%). Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea de 382 sancţiuni din care 114 avertismente şi 268 amenzi contravenţionale, în valoare de 1,75 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. La acestea s-au adăugat măsuri complementare, constând în oprirea temporară de la comercializare a peste 31 milioane de măşti şi oprirea definitivă de la comercializare a mai mult de 90.000 de măşti, relatează Mediafax.

Acțiunile  de control au constatat o serie de abateri printre care lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului, lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare, lipsa menţionării compoziţiei materialului utilizat, lipsa traducerii în limba română a informaţiilor si instrucţiunilor pe etichetele de produs, lipsa indicării elementelor de identificare şi caracterizare, referitoare la denumirea producătorului/importatorului/distribuitorului şi adresa sediului în România, lipsa marcajului CE, lipsa declaraţiei de conformitate, lipsa indicaţiilor privind condiţiile speciale de depozitare şi/sau manipulare si/sau nerespectarea acestora, lipsa informaţiilor privind modul de intreţinere a EIP, lipsa lotului sau a numărului de serie ori a altui element care să permită identificarea măştii– EIP, lipsa înscrierii mărimii măştii – EIP, comercializarea de produse nesigure (în interiorul cutiei, măştile nu erau ambalate).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autoritatea a mai constatat că există elemente care pot induce în eroare consumatorul cu privire la legalitatea produsului: în declaraţia de conformitate era înscris că produsul mască era dispozitiv medical, iar raportul de testare era emis pentru un EIP care se supune altui cadru legal; aplicarea marcajului CE de către organisme neacreditate; aplicarea marcajului CE la produsele „măşti igienice lavabile„ şi „măsti igienice lavabile pentru copii” la care se afirma prin etichetare că „nu fac parte din grupa echipamentelor individuale de protecţie şi nici din grupa dispozitivelor medicale” pe declaraţia de conformitate fiind indicată Legea nr.245/2004; neconcordanţă între denumirea produsului şi informaţiile de pe ambalaj şi cele din declaraţia de conformitate emisă de producător; instrucţiuni de utilizare diferite de cele înscrise în fişa tehnică, produsul fiind prezentat drept un dispozitiv medical de tipul II, deşi documentaţia menţionează tipul I. Produsul avea marcajul CE fără ca producătorul să poată prezenta un document eliberat de către un organism de evaluare a conformităţii; practici comerciale incorecte; lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor.

În cadrul acţiunilor de control s-au avut în vedere şi notificarile RAPEX ale statelor membre cu privire la măşti. În acest context, au fost găsite la comercializare produse notificate prin sistemul RAPEX, acestea fiind oprite definitiv de la comercializare.

Din cauza numărului mare de măşti existente pe piaţă, verificările în acest domeniu continuă, la nivelul întregii ţări, până la încheierea stării de alertă.

Politica