sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Batran pierdut in camp, gasit de un politist aflat in timpul liber si cainii sai

Un batran de 92 ani, din Afumati, care fusese dat disparut, a fost gasit pe un camp de un politist aflat in timpul liber, care si-a ajutat colegii, si cainii acestuia din rasa Brac german. Batranul era dezorientat si nu se mai putea deplasa.

„În această dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 49 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în ziua de 03 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, bunicul său, în vârstă de 92 ani, din comuna Afumați, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.
La nivelul Poliției Municipiului Băilești și Secției 8 Poliție Rurală Rast s-a constituit un colectiv de lucru care a desfășurat activități specifice în vederea găsirii persoanei în cauză.
De asemenea, la căutarea bătrânului s-a alăturat şi un poliţist din cadrul Poliției Municipiului Băilești, care se afla în timpul liber şi care a sprijinit activitatea prin folosirea celor doi câini ai săi de vânătoare, rasa Brac german, campioni la concursurile canine organizate anul acesta la Sibiu şi Ungaria.
Activitățile de căutare s-au desfășurat în localitatea Afumaţi şi în extravilanul localităţii.
În final, cu ajutorul celor doi câini, bărbatul a fost găsit pe un câmp din extravilanul comunei Afumaţi, într-o zonă cu vegetaţie abundentă, fiind conștient, însă în imposibilitatea de a se deplasa şi dezorientat.”-IPJ Dolj
Bătrânului i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dolj.
La activitatea de căutare au participat şi lucrători din cadrul Secției de Pompieri Băileşti şi din cadrul Poliţiei Locale Băileşti, mai informeaza IPJ Dolj.

Politica