duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Italia și Franța, lovite de inundații puternice: 21 de persoane date dispărute au fost salvate

Douăzeci şi una dintre cele 22 de persoane date dispărute de Italia după intemperiile care au afectat nord-vestul ţării au fost găsite în zona franceză a trecătorii Col de Tende şi au fost evacuate cu elicopterul, a anunţat sâmbătă seara Protecţia Civilă italiană, citată de AFP.

”21 de dispăruţi au fost găsiţi la Vievola şi s-a început evacuarea lor cu elicopterul la Limone”, în Italia, a indicat pentru AFP Mara Anastasia, purtătoare de cuvânt a Protecţiei Civile. Printre aceste persoane se numără doi cetăţeni germani şi nepoţii lor italieni, a adăugat ea.

Bilanţul intemperiilor din Italia a ajuns în prezent la o persoană dispărută – un bărbat a cărui maşină a căzut într-un curs de apă – şi doi morţi. Cele două victime sunt un pompier în vârstă de 53 de ani, care a murit în timpul intervenţiei în Val d’Aoste şi un bărbat de 36 de ani, al cărui vehicul a căzut în râul Sesia, în Piemont.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și în Franța au decedat două persoane, iar 12 sunt de negăsit după viiturile puternice din sud-estul țării. Agenţia Meteo France a anunţat că ploile căzute zilele acestea au echivalat, cantitativ, cu precipitaţiile înregistrate pe parcursul a patru luni, informează .realitatea.net

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă a confirmat că mai multe persoane, pe care le-a numit ”naufragiaţi rutieri”, au rămas blocate vineri între două alunecări de teren, lângă tunelul Tende. Aceste persoane au fost adăpostite într-o gară veche din Vievola. „Elicopterul a făcut posibilă astăzi (sâmbătă, n.a.) evacuarea majorităţii acestor oameni, aproximativ patruzeci”, a spus el.

De asemenea, numeroase căi rutiere au fost blocate, mai multe sate rămânând izolate, a constatat un jurnalist AFP aflat la faţa locului.

În Piemont, numeroase sate, cu străzi şi case devastate de apă, au rămas izolate, fără apă sau electricitate, potrivit autorităţilor din regiune, care evocă o situaţie ”extrem de critică”.

Cele mai afectate zone se află în bazinele râurilor Toce, Tanaro, Biellese şi Sesia.

foto: captura video/facebook

Politica